Discursul procurorului șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, în fața Curții de Justiție Europene din Luxemburg, cu ocazia depunerii angajamentului, a fost deopotrivă emoționant și dur. Kovesi avertizează că nimeni nu e de neatins și că rolul său de a împlini actul de justiție este inspirat de curajul procurorilor care și-au pierdut viața în lupta contra criminalității.
Redăm discursul șefei EPPO:
„Sunt deosebit de recunoscătoare că alături de noi azi se află colegii, membrii familiei și prietenii.
Desigur, putem conta pe Curtea Europeană de Justiție, cu toată autoritatea și jurisprudența sa decisivă.
Sunt încrezătoare că putem conta pe colegii noștri procurori, polițiști și judecători din statele membre.
Dar, mai presus de toate, putem conta și pe milioanele de cetățeni europeni, care înțeleg ce este în joc aici.
Ei nu au uitat curajul procurorilor italieni, precum Giovani Falcone, Rocco Chinnici sau Paolo Borsellino, care și-au pierdut viața investigând criminalitatea organizată. Și nu ar trebui să uităm niciodată curajul jurnaliștilor de investigație precum Daphne Caruana Galizia (Malta) sau Jan Kuciak (Slovacia), care și-au pierdut viața descoperind corupția. Este o onoare să-l întâmpinăm ca invitat special astăzi pe domnul Matthew Caruana Galizia, unul dintre fiii lui Daphne Caruana.
Nu am cuvinte pentru a descrie ceea ce simt gândindu-mă la pierderea ta; pot spune doar: suntem în slujba ta şi a milioane de europeni! Acest sentiment mă va ghida în calitate de procuror șef european, întrucât inspiră sacrificiu şi un angajament neîncetat față de justiție.
În calitate de procurori, nu putem preveni tragediile. Noi doar aplicăm legea. Rolul nostru este să punem roțile justiției în mișcare, să ne asigurăm că toată lumea este egală în fața legii, că nimeni nu este de neatins.
Acum este sarcina noastră să nu dezamăgim, să înființăm o instituție puternică și eficientă, de încredere pentru cetățenii europeni, capabilă să protejeze interesele financiare ale Uniunii Europene și să contribuie la aplicarea statului de drept.
Dragi colegi,
Suntem procurori europeni și am depus un jurământ. Acest jurământ ne obligă de a acționa independent, în interesul UE în ansamblu. Indiferent dacă suntem lăudați sau criticați. Noi nu reprezentăm interesele naționale sau ale unor organizații interguvernamentale. Parchetul European este independent. Această independență nu este un privilegiu pentru procurori sau judecători. Este un principiu fundamental al statului de drept: doar o justiție independentă poate aplica legea în mod egal pentru toată lumea.
Am ales să lucrăm ca procurori europeni pentru că ne pasă. Ne pasă de țările în care trăim. Ne pasă de Europa.
Preocupările publice legate de fraude financiare, corupție și statul de drept au devenit mai puternice ca niciodată. Prin protejarea bugetului Uniunii Europene, vom juca un rol esențial în consolidarea încrederii cetățenilor europeni în Uniune.
Mulţumesc! „