Deputatul PSD de Dolj a postat pe pagina proprie de Facebook un punct de vedere cu una dintre măsurile pe care le consideră prioritare în urma tragediei de la Cariera Jilţ Sud, judeţul Gorj.
Iată mesajul : “Directorul Complexului Energetic Oltenia refuză să demisioneze după tragedia de la mina Jilț și după ce, în lipsa gestului de responsabilitate și onoare, ministrul îi cere asta. O atitudine scandaloasă și totodată patetică. Odios semnal transmite acest om familiilor celor decedați și răniți în accidentul de săptămânile trecute. Niciun fel de empatie, zero preocupare pentru suferința acelor oameni.
Dacă domnul Burlan nu are demnitatea și bunul-simț să facă singur un gest, atunci consiliul de supraveghere al CEO ar trebui să ia imediat o decizie”.