Mărțișorul, obiectul-podoabă oferit astăzi fetelor și femeilor în prima zi a lunii martie, are o istorie bogată pe teritoriul României. Arheologii au găsit pietre mici de râu, vopsite în alb și roșu, despre care dacii credeau că-i apără de rele, astfel că le purtau șirag la gât. Milenii mai târziu, șnurul alb-roșu din lână împletită încă mai sădea în strămoșii noștri credința că nimic nu-i poate atinge cât timp îl poartă. Deși astăzi nu mai credem în puterile lui miraculoase, mărțișorul a rămas elementul fără de care primăvara nu poate începe.
Curajosul Mărțișor care a redat lumii Soarele
Despre Mărțișor circulă multe legende. Una dintre acestea spune că Baba Dochia, o bătrână haină, și-a trimis într-un sfârșit de iarnă nora să spele lâna care trebuia pregătită de tors, la râu. I-a dat de spălat lână neagră și i-a spus că nu se poate întoarce acasă până când lâna nu se va albi.
A spălat și a spălat tânăra femeie până când mâinile au început să-i sângereze, doar că lâna nicidecum nu se albea. Deznădăjduită, a început să plângă. De nicăieri, a apărut un flăcău mândru, care i-a întins o floare albă și a îndemnat-o să mai spele lâna încă o dată. Pe dată lâna s-a albit, iar nora, bucuroasă, a pornit-o spre casă, cu floarea după ureche. Văzând-o, Baba Dochia a crezut că a venit primăvara și că poate porni cu oile la munte. A urcat și a tot urcat. Soarele a început să încălzească, Baba Dochia lepădând, rând pe rând, cele 12 cojoace pe care le purta și abandonându-le pe drum. La fiecare oprire a tot tors, împletind un fir de lână care și astăzi se crede că este strămășul mărțișorului. Când a rămas cu un singur cojoc, soarele s-a ascuns în nori și pe munte s-a pornit o vreme rea, transformând pe Baba Dochia și turma ei de oi în stane de piatră.
„Conform legendei, firul mărţişorului, funie de 365 – 366 de zile, a fost tors de baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitorilor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia a tors firul primăvara, la naşterea anului agrar”, a explicat etnograful Claudia Balaș. Deși astăzi 1 Martie marchează doar începutul primăverii, în vechime era pragul noului an, de aici și sumedenia de ritualuri și superstiții transmise, unele, până în zilele noastre.
Altă legendă vorbește despre curajosul Mărțișor care a salvat Soarele și l-a redat lumii, însă cu prețul sângelui său căzut pe zăpadă. Se spune că într-o zi chipeșul Soare a coborât pe pământ, dornic să se prindă în hora oamenilor și să se veselească. Atât de mult i-a plăcut încât, fermecat de ce i se întâmplă, nu l-a simțit pe zmeul care l-a răpit și l-a ferecat departe de ochii lumii. Fără Soare pe cer care să încălzească și să lumineze, totul s-a transformat, oamenii și natura s-au posomorât. Au trecut astfel vara, toamna și iarna, până când un flăcău mândru, Mărțișor pe numele lui, a pornit să caute Soarele și să-l redea lumii. A fost nevoie să ducă o luptă aprigă cu zmeul până când Soarele le-a zâmbit din nou oamenilor. Mărțișor s-a stins însă în urma rănilor căpătate în luptă, sângele lui pătând zăpada iernii. În amintirea lui, la sfârșitul iernii oamenii împletesc și astăzi firul alb-roșu care îi va ajuta să învingă tot răul.
Ce semnifică șnurul alb-roșu
„Şnurul mărţişorului este confecţionat din două fire, unul de culoare roşie şi celălat de culoare albă. În trecut firele erau de lână. Culoarea roşie, dată de foc, de sânge, de soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul bicolor al mărţişorului semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii”, a completat muzeograful din cadrul Muzeului Județean Olt, Claudia Balaș.
Împletirea celor două fire de lână revenea, în vechime, femeilor înțelepte care respectau un adevărat ritual. Membrii familiei erau măsurați de sus în jos cu un fir care se rupea, niciodată nu era tăiat. Femeile împleteau apoi firele, rostind vorbe doar de ele știute. Astfel realizat, mărțișorul urma să fie purtat de către copii la încheietura mâinii, de tinerele fete la gât, să le apere de arșița soarelui și de pistrui, femeile își încingeau brâul cu el, considerând că astfel vor fi fertile, în timp ce femeilor în vârstă mărțișorul le proteja mijlocul de dureri. Îl purtau și bărbații, cei tineri la pălărie, iar cei maturi, la încheietura mâinii. Șnurul împletit apăra atât oamenii, cât și animalele din ogradă. Era de asemenea pus la uși, la ferestre sau la poartă.
În timp, șnurului i s-a adăugat un bănuț care simboliza soarele, uneori acesta fiind de argint sau chiar de aur. Ușor-ușor s-a ajuns ca bănuțul să fie înlocuit cu adevărate podoabe, iar șnurul a devenit mai puțin important decât accesoriul, astfel pierzându-se și credința în puterile lui magice.