vineri, decembrie 8, 2023
2.8 C
Craiova

Liceeni doljeni, inspirati de zapada! Afla cu ce mesaje l-au bombardat tinerii pe primarul Craiovei!

Nici nu a apucat să se prindă zăpada căzută în Bănie duminică seară, că au și început să apară primele reacții din partea unor elevi mai glumeți din fire și nu foarte dornici de carte.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a dezvăluit, ieri, că a primit pe contul de Facebook mai multe mesaje de la elevi, prin care i se solicita să închidă școlile și liceele din oraș pentru câteva zile. Motivul închiderii ar fi fost, în opinia elevilor „inițiatori“, vremea rea de afară, siguranța lor sau nevoia unei distracții de iarnă. Iar mesajele trimise primarului arată cât de ingenioși pot fi unii elevi în încercarea de a obține o mică vacanță, la doar o săptămână după vacanța de iarnă.

„Bună seara. Voiam să vă spun că afară ninge foarte mult și mâine o să fie zăpadă mare și trebuie să mergem la școală și o să primim bulgări în față și e foarte periculos. Deci e necesar să închideți liceele și școlile pentru siguranța noastră. Mulțumesc anticipat!“, era unul dintre mesaje.

 „Bună seara, domn primar! Vă dau mesaj pentru că va fi cod galben de ninsoare în Craiova și solicităm închiderea liceelor pentru câteva zile pentru că o să fie foarte frig și zăpadă multă“, suna un alt mesaj.

„Bună ziua, domnu primar, am o propunere. Este frig ca dracu, știți și dumneavoastră, deci ce ar fi să închideți liceele câteva zile. Vrem și noi să ne dăm cu sania, cu ciolofanu…“, a fost un alt mesaj primit de la elevi.

Primarul Craiovei a precizat că nu va da curs solicitărilor primite.

 „Elevii craioveni dau dovadă de o imaginație foarte bogată. S-au organizat și mi-au dat mesaje să închid școlile și liceele din cauza vremii de afară. Deși demersul este simpatic, menționez că nu o să iau o asemenea decizie decât dacă vremea va fi într-adevăr severă: foarte frig sau zăpadă în cantități însemnate“, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Gazeta de Sud

Foto: Facebook

 

Ultimele stiri

00:17:14

(VIDEO) Cum a trăit Olguța Vasilescu votul pentru cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa

Cum a trăit Olguța Vasilescu votul pentru cel mai frumos Târg de Crăciun. Craiova a obținut locul doi în...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner