luni, iulie 4, 2022
32.9 C
Craiova

Liviu Dragnea cere demisia Guvernului, după Raportul SUA cu privire la România

Partidul lui Liviu Dragnea, Alianța Pentru Patrie, cere demisia Guvernului după publicarea raportului Departamentului de Stat al SUA despre România

Ieri a fost publicat Raportul Departamentului de Stat al SUA cu privire situația României în timpul actualei guvernări. Potrivit stiripesurse.ro, Partidul Alianța Pentru Patrie susține că Guvernul ar trebui să demisioneze, asta doar dacă trăim într-o țară democratică.

„Este cel mai dur Raport de monitorizare a României din ultimele decenii! Concluziile sunt distrugătoare pentru actuala Coaliție.

Niciodată, în ultimii ani, nu a mai existat un asemenea Raport de țară devastator despre încălcarea legilor și samavolnicii la adresa cetățenilor. În timpul guvernării Dragnea nu au fost constatate asemenea abuzuri și fărădelegi.

Bilanțul guvernării pesedisto-liberale arată astfel: corupție generalizată, justiție șchioapă, libertăți fundamentale încălcate.

Raportul arată totodată activitatea dezastruoasă a ministerelor, în deserviciul cetățenilor. Se referă și la exploatarea sexuală și la abuzuri la adresa copiilor din centrele de plasament, bătuți, legați și năuciți cu substanțe psihotrope.

Guvernarea pesedisto-liberală a întreținut și favorizat hoția, jaful, corupţia şi utilizarea incorectă a fondurilor publice, se subliniază în Raportul Departamentului de Stat american.

Mita și corupția la nivel guvernamental rămân la loc de cinste, conform Raportului, în special în domeniul sănătății. Sunt menționate și amplele fraude din timpul pandemiei, privind achiziţii de echipamente de protecţie personală şi de ventilatoare, asupra cărora APP a tras semnale de alarmă în repetate rânduri.

Anchete fără niciun rezultat și nicio condamnare a vreunui vinovat, chiar dacă este cunoscut atacul fără precedent la buzunarul cetățeanului, sub pretextul ”pandemiei”, cum ar fi afacerea celor ”120 de milioane de doze de vaccin, pentru o populație adultă de aproximativ 14 milioane de cetățeni”.

Alianța Pentru Patrie a denunțat de nenumarate ori astfel de abuzuri și ilegalități ale actualei coaliții de guvernare.

După un asemenea raport, într-o țară democratică, Guvernul ar trebui să demisioneze in corpore”, au declarat reprezentanții Alianței Pentru Patrie.

 

Ultimele stiri

Video: 28 iulie: deschidere DEx12 Centura Slatina?

Dupa ce in luna martie a finalizat primii kilometri de drum expres din Romania – 18,5 km din Craiova...

Mai multe articole din aceeasi categorie