joi, decembrie 9, 2021
0.4 C
Craiova

Lucian Bute a fost inclus în Panteonul sporturilor din Quebec

Lucian Bute (41 ani) și alți patru foști mari sportivi canadieni au avut această onoare. Ei au  intrat în posteritate în cadrul celei de-a 30-a Gale a Panteonului Sporturilor din Quebec. Ceilalți patru foşti sportivi sunt Guy Carbonneau (hochei), Alex Harvey (schi fond), Caroline Ouellette (hochei) şi Marie-Helene Premont (mountain bike).

„După toată cariera mea, să fiu inclus în Panteonul sporturilor e ceva extraordinar. După ce am devenit campion mondial, în 2007, aceasta este practic cea mai importantă seară pentru mine. Asta arată că Lucian Bute a făcut ceva pentru sportul din Quebec, a marcat istoria. Este o onoare şi sunt foarte emoţionat”, a declarat Lucian Bute la ceremonie.

Fostul campion de box are doi doi copii, o fată de cinci şi un băiat trei ani, și își dorește să lucreze în lumea boxului. Un proiect ar fi pentru el să îndrume „un tânăr pugilist român, de exemplu. Cu siguranţă, nimeni nu este mai potrivit pentru a arăta calea potrivită unui imigrant pentru a se integra în societatea din Quebec”, scrie Radio Canada, citat de Agerpres.

Când a ajuns în Canada, Lucian Bute nu vorbea nici franceza, nici engleza.

”Când am sosit aici, în 2003, nu vorbeam nici franceza, nici engleza. M-am integrat bine, Quebec-ul m-a adoptat. Am reuşit să vând 20.000 de bilete la Centre Bell pentru fiecare meci. Azi, viaţa mea este aici, familia este alături de mine, copiii sunt născuţi aici. Sunt ca un adevărat locuitor al Quebecului”, a mai spus Bute.

„Aseară am avut privilegiul sa fiu acceptat impreuna cu alți sportivi in Panthéon des sports du Québec Un moment prețios din viața si cariera mea. Mândru să accept această onoare alaturi de familia mea”, a scris Bute pe Facebook.

Palmaresul la profesioniști este unul impresionant pentru fostul campion la supermijlocie. Lucian Bute a disputat 37 de meciuri: 32 de victorii (25 KO) şi 5 înfrângeri (2 KO). Și-a apărat cu succes de nouă ori titlul mondial IBF la supermijlocie între 2007 şi 2012.

Ca amator, Lucian Bute are o medalie de bronz la Mondialele din 1999 şi o medalie de aur la Jocurile Francofoniei din 2001.

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie