luni, iulie 4, 2022
32.9 C
Craiova

Ludovic Orban și-a fixat obiectivul pe 2022: vrea 25.000 de membri în noul partid

Liderul Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat azi, la Râmnicu Vâlcea, că obiectivul formaţiunii în perioada următoare este împuternicirea unor grupuri de iniţiativă în fiecare judeţ până la începutul lunii mai şi constituirea de organizaţii locale în jumătate din localităţile din ţară în cursul acestui an. El a menţionat că un alt obiectiv al formaţiunii este înscrierea a cel puţin 25.000 de membri.

„Paşii pe care îi derulăm în perioada următoare sunt paşi în plan organizatoric. Obiectivul pe care l-am stabilit este ca până la data de 1 mai să împuternicim grupuri de iniţiativă la nivelul tuturor judeţelor din România, la nivelul fiecărui sector şi la nivelul diaspora. De asemenea, ne-am propus în cursul acestui an să constituim organizaţii locale la nivelul a cel puţin jumătate din localităţile României, să reuşim înscrierea în Forţa Dreptei a unui număr minim de 25.000 de membri. De asemenea, ne-am propus ca obiectiv să obţinem constituirea grupurilor parlamentare în Cameră şi în Senat şi afilierea internaţională la Partidul Popular European”, a spus Orban.

Liderul Forţa Dreptei a punctat că în judeţul Vâlcea, unde grupul de iniţiativă al partidului este coordonat de fostul parlamentar Traian Dobrinescu, sunt deja „prefigurate” organizaţiile locale din aproximativ 20 de localităţi.

Ultimele stiri

Video: 28 iulie: deschidere DEx12 Centura Slatina?

Dupa ce in luna martie a finalizat primii kilometri de drum expres din Romania – 18,5 km din Craiova...

Mai multe articole din aceeasi categorie