marți, mai 18, 2021
13 C
Craiova

Mai multe persoane împușcate în sediul FedEx din Indianapolis, SUA

Mai multe persoane au fost împuşcate aseară în SUA într-un sediu al companiei de curierat FedEx din oraşul Indianapolis. Potrivit publicaţiei Indianapolis Star, care citează un comunicat al poliţiei, mai multe victime au fost găsite într-un birou al FedEx în apropiere de aeroportul internaţional din oraş.

O purtătoare de cuvânt a poliției a spus că mai multe persoane au fost rănite de gloanțe, însă nu a precizat dacă există și victime decedate. De asemenea, atacatorul s-ar fi sinucis și nu a existat nicio altă amenințare pentru comunitate, a mai anunțat poliția.

Potrivit polițiștilor, primele rapoarte cu privire la împușcăturile din centrul FedEx, aflat lângă aeroportul orașului, au fost primite aseară imediat după ora 23:00.

Polițiștii au închis o autostradă din apropierea centrului FedEx.

Autostrada principală din apropiere, I-70, a fost închisă în ambele sensuri între I-465 și Ronald Reagan Parkway din cauza activității poliției.

Pe 25 ianuarie, tot în Indianapolis, a mai avut loc un eveniment tragic – șase morți în urma unui atac armat.

Ultimele stiri

Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind ceremonia lui Donald Trump

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea - pentru două fapte de trafic de influență...

Mai multe articole din aceeasi categorie