Marca „Universitatea Craiova” rămâne la echipa lui Rotaru. Mititelu a pierdut

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane a publicat astăzi decizia finală prin care Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova 1948, a pierdut procesul în care contesta dreptul asupra mărcii Universitatea Craiova de către formația lui Mihai Rotaru. 

Adrian Mititelu a postat pe Facebook un mesaj dur: „Noi detinem fara tagada ISTORIA, PALMARESUL SI CONTINUITATEA SPORTIVA a echipei istorice UNIVERSITATEA CRAIOVA, fosta STIINTA, fosta UNSR,etc.
Noi detinem exclusiv sigla arhicunoscuta cu LEUL!

Faptul ca ei in continuare se folosesc ilegal si ilegitim de sigla si istoria noastra reprezinta abuzuri care vor fi reglate in timp!

Ei – Un club infiintat in 2013 in urma dorintei acerbe a lui MIRCEA SANDU de a acoperi distrugerea UNIVERSITATII CRAIOVA si de a arunca o momeala iubitorilor Stiintei!
Au fost introdusi direct in liga 2 exact cum au aparut in fotbalul romanesc echipele Militiei si Armatei in anii ’47-’48!

AU FOST SPRIJINITI DE MAFIA POLITICA IN MOD CRIMINAL!”

Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova 1948, a contestat la TAS decizia Comitetului Executiv al FRF din 3 iulie 2019, în care s-a aprobat ca echipa lui Mihai Rotaru să poată folosi denumirea Universitatea Craiova, cu menţiunea că, în situaţia în care apare o hotărâre judecătorească care să anuleze marca, să suspende sau să limiteze dreptul de utilizare a mărcii respective sau să anuleze contractul de utilizare a mărcii, aceștia să revină la denumirea înscrisă în evidenţele Registrului Comerţului. Potrivit gsp.ro, TAS a considerat însă că decizia FRF a fost legală, iar echipa lui Mihai Rotaru poate să folosească în continuare denumirea de Universitatea Craiova.

Articole asemanatoare