luni, septembrie 27, 2021
28.1 C
Craiova

Marcel Ciolacu, atac la Klaus Iohannis

„Nu se poate să fii preşedintele României, să ieşi la o conferinţă de presă, 90% eşti transformat în preşedintele PNL-ului, şi 10% încerci să-i mai convingi pe români că eşti şi preşedintele României. Este halucinant ce se întâmplă. Eu nu cred că în vreun stat european se întâmplă ceea ce face preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat Marcel Ciolacu. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Antena 3.

Ciolacu a mai spus că președintele și-a „uitat haina constituțională”.

„Dacă preşedintele României crede că rostul lui pe acest pământ românesc este de analiza cât de bun e PNL-ul şi cât de mare şi de tare şi că în sfârşit are scoruri istorice şi PSD-ul este cel trecut şi el reprezintă viitorul, este treaba domniei sale. Îşi uită haina constituţională de preşedinte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD îl acuză pe președintele țării că ignoră acea parte a românilor care au votat PSD la alegerile locale. Ciolacu a precizat că PSD a obținut un scor politic foarte bun la alegeri, de peste 30%. De asemenea, a câștigat peste 1400 de primării și 20 de Consilii Județene.

Klaus Iohannis declarase cu puțin timp înainte că PNL este motorul schimbării României și că liberalii au obținut un scor politic istoric – 34%.

„Partidul Naţional Liberal este forţa politică ce poate să bată PSD şi să schimbe modul în care se face politică în România. Acest lucru este văzut la fel şi în PNL şi, din acest motiv, colaborările PNL şi PSD sunt excluse. PNL este motorul schimbării, PSD este, dacă putem să spunem aşa, promotorul politicii toxice, pe care o vedem şi în Parlament şi pe care nu ne-o dorim noi şi nici românii”, a declarat Klaus Iohannis.

Ultimele stiri

Premieră în România: organizăm Campionatul European de Tenis de Masă

Pentru prima dată, România organizează cea mai importantă competitie europeană a anului, 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships....

Mai multe articole din aceeasi categorie