Marea Britanie, noi restricții generate de COVID-19

Marea Britanie anunță că noile restricții introduse de autorități din cauza evoluției pandemiei vor fi în vigoare mult timp. Acestea vor fluctua ca severitate în funcție de numărul de cazuri noi, decese și cât de copleșit este sistemul public de sănătate.

În august și septembrie, au fost aplicate noi norme naționale în întreaga Anglie, în încercarea de a reduce transmisia Covid-19. La 22 septembrie, prim-ministrul Boris Johnson a declarat că normele naționale se vor aplica probabil în următoarele șase luni sau chiar mai mult dacă va fi cazul.

Pe 12 octombrie, Johnson a anunțat că în Marea Britanie vor exista restricții dispuse pe trei niveluri: mediu, înalt și foarte înalt. Acestea vor fi aplicate local, pe lângă restricțiile generale impuse la nivel național.

La nivel național, din 24 septembrie, restaurantele și barurile din Anglia au fost obligate să închidă la 22.00.

Localurile au voie să ofere servicii de masă. Măștile sunt obligatorii pentru personalul din comerțul cu amănuntul și pentru cei din HORECA, dar și pentru persoanele din taxiuri. Măștile trebuie purtate și în magazine, inclusiv de către clienți, și în mijloacele de transport public.

Pentru persoane fizice, amenzile pentru nepurtarea măștii au crescut de la 100 de lire, la 200 de lire. Aceasta este amenda pentru prima infracțiune. Din 28 septembrie, nunțile au fost limitate la 15 persoane, în timp ce înmormântările sunt limitate la 30 de persoane.

Aceste reguli naționale sunt în plus față de „regula celor șase”, care a intrat în vigoare pe 13 septembrie. De la această dată, englezii nu au mai avut voie să se adune în grupuri de mai mult de șase persoane, și în interior, dar și în aer liber. Excepțiile de la această regulă se aplică în cazul evenimentelor din familiile mai numeroase. De asemenea, se aplică locurilor de muncă sau școlilor unde este prezență mai mare. Sporturile de echipă în interior, unde sunt implicate mai mult de șase persoane, sunt interzise.

Articole asemanatoare