luni, mai 27, 2024
22.9 C
Craiova

Marian Năstase (ALRO): „Următorii ani, până în 2030, sunt ultima șansă pe care o are România să se dezvolte”. Cum a traversat ALRO „cel mai greu an”

Președintele Consiliului de Administrație al companiei producătore de aluminiu ALRO S.A., Marian Năstase, a vorbit – în cadrul unui interviu amplu oferit publicației economice Financial Intelligence – despre cum a traversat compania ultimii ani în care s-a confruntat cu efectele crizei energetice și nu numai.

Năstase a amintit și de cele două proiecte energetice în care societatea ALRO este implicată (construirea centralei electrice pe gaz de la Ișalnița, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia, respectiv o centrală proprie care va fi construită chiar în curtea ALRO) și a dezvăluit și ce strategie urmărește compania în următoarea perioadă. Președintele CA al ALRO a subliniat, în acest context, cât de importantă este stabilitatea politică pentru mediul economic, menționând că următorii ani reprezintă „ultima șansă pe care o are România să se dezvolte”, iar asta pentru că avem la dispoziție foarte mulți bani.

„2023 a fost cel mai greu an pentru Alro de 22 de ani, de când activez eu în cadrul companiei”

Marian Năstase a declarat că societatea ALRO S.A. a traversat în ultimii ani o perioadă complicată, iar anul trecut a fost cel mai dificil pentru companie. „2023 a fost cel mai greu an pentru Alro de 22 de ani, de când activez eu în cadrul companiei, și pot să spun că nu a fost o surpriză. M-am așteptat că va fi un an greu, pentru că am luat în piept reverberațiile crizei energiei”, a spus Năstase, pentru Financial Intelligence.

Două au fost în principal elementele care au îngreunat situația: efectele crizei energetice care a început în aprilie 2021 (și a continuat în 2022 și chiar şi în 2023) și consumul de aluminiu creat artificial în perioada pandemiei (s-a consumat mult mai mult, în avans). Semnele sunt în schimb bune pentru anul în curs.

„Și pe piața aluminiului, în 2023 a fost o situație cam depresivă, dar s-a schimbat. Anul acesta, în principiu, vedem un trend reversat, vedem stocuri în scădere, vedem estimări de creștere a consumului de aluminiu mai mare decât creșterea producției, ceea ce va pune presiune pe stocuri. Eu, prin definiție, sunt un optimist și cred că 2024 va fi un an mai bun decât 2023”, a spus Năstase.

Centrala de la Ișalnița – un proiect viabil

Năstase s-a referit și la proiectul important de construire a centralei electrice pe gaz, pe care compania ALRO S.A. a fost selectată să îl dezvolte împreună cu CEO Oltenia. „Noi credem cu tărie că este un proiect viabil. Din informațiile mele, urmează să lansăm licitația pentru EPS cât de curând”, a precizat Năstase.

În societatea CCGT Power Işalniţa S.A. (cea care va construi centrala), Alro deţine o participare de 40,1%, diferenţa de 59,9% fiind deţinută de Complexul Energetic Oltenia. În calitate de SPV (Special Purpose Vehicle), CCGT Power Işalniţa va dezvolta o capacitate de producţie de energie bazată pe gaz natural, cu o putere totală instalată de 850 de MW.

Proiectul face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 şi care prevede, printre altele, construirea a două centrale pe gaze şi a opt parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic şi a tranziţiei la surse de energie mai puţin poluante, precum şi restabilirea viabilităţii companiei, a explicat Năstase. „În afară de cele două proiecte pe care în momentul de față le urmărim, cea de la Işalniţa şi cea din curtea fabricii, nu ne gândim la alte proiecte pe gaz”, a mai spus oficialul ALRO.

Năstase a apreciat că aceste centrale construite în scopul asigurării mixului energetic și al sprijinirii tranziției la surse de energie puțin poluante „sunt bune”, deși „sunt o picătură într-un ocean de nevoi”. „Mai bine să avem ceva decât să nu avem nimic. Eu m-aș bucura să se facă mai multe și în estul Europei și în Vestul Europei”, a adăugat Marian Năstase.

„În ultimii doi ani de zile, avem peste 80 de clienți noi”

Marian Năstase. Cum a traversat ALRO „cel mai greu an”

Referindu-se la proiectele companiei pentru perioada imediat următoare, președintele CA al ALRO a precizat că pentru 2024 obiectivul este producerea a 90.000 tone de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare, ponderea acestui tip de produse crescând de la 50% la 70%.

„Am trecut cu reciclatul, de la 30.000 de tone, la aproximativ 100.000 de tone, anul acesta, pentru că am finalizat investiția pe partea de aluminiu reciclat. Am finalizat prima parte a investiției cut to size, ceea ce înseamnă că tăiem intern plăcile și ne apropiem mai mult de nevoile clienților noștri finali. Mai avem în proiect să facem precision plates, unde investițiile s-au aprobat, dar încă nu sunt implementate. Deci ne ducem spre Downstream”, a anunțat Năstase. „Interesul nostru este să ne mărim portofoliul de clienți finali pe partea de produse procesate. În ultimii doi ani de zile, avem peste 80 de clienți noi”, a adăugat Marian Năstase.

Țările europene rămân principala zonă de vânzare pentru ALRO, după care urmează Israel și Statele Unite, în timp ce Mexicul devine „o piață foarte interesantă și foarte importantă”.

„La nivel european, Germania rămâne, în continuare, piața noastră principală. Vedem niște semnale pozitive. Eu cred că Germania se va reinventa, pentru că sunt obligați să o facă. Nevoia te învață. Când îți apare nevoia, iei măsuri pe toate planurile. Nu mai susții cu entuziasm debordant niște politici care se dovedesc încet, încet, nu zic încă falimentare, dar se dovedesc greșite, de la un anumit punct încolo. Germania are un cuvânt greu de spus în Europa și va încerca să ajusteze aceste politici greșite. Vedem o Franța care și-a impus punctul de vedere cu energia nucleară. Că dacă mai închideam și energia nucleară, era înfiorător”, a mai spus Năstase.

„Nu poți să implementezi politici în șase luni”

Marian Năstase a explicat, pe de altă parte, de ce are nevoie mediul economic pentru a se putea dezvolta și cât de importantă este stabilitatea politică, cu atât mai mult acum, când România se află într-o perioadă favorabilă implementării de proiecte pe termen lung. „Următorii ani, până în 2030, sunt ultima șansă pe care o are România să se dezvolte, pentru că avem foarte multe fonduri la dispoziție. Deci e clar că ne trebuie stabilitate politică. Sunt convins că asta își doresc oamenii de afaceri”, a spus Năstase.

„Eu, de 30 de ani, doresc stabilitate politică, ca să poată fi implementate politicile. Nu poți să implementezi politici în șase luni. Am trecut de la guverne de patru ani, la guverne de câteva luni. Ultimul guvern de patru ani a fost Guvernul Tăriceanu. Apoi, nu am mai avut. Am avut o succesiune de guverne Boc de nu le mai știm numărul. Apoi, a fost Guvernul Ponta, 3 ani, și, după aceea, am avut multe guverne, am avut și mai multe pe an. Asta nu e sănătos pentru pentru nicio țară.

Trebuie stabilitate, ca să poți să asimilezi, să faci proiecte, să absorbi acești bani care vin și, categoric, vor duce la creștere economică”, a adăugat acesta. Pentru a se atinge acest obiectiv, „trebuie cumva să ne depășim condiția dâmbovițeană și să vedem un pic vizionar nevoia țării”, a conchis președintele CA al ALRO.

Citește: Marian Năstase (ALRO), despre tranziția verde europeană: „S-a accelerat așa de mult încât acum este greu de gestionat”

Ultimele stiri

FOTO: Ce poveste! A renunțat la karate să devină campioană la triatlon!

La 14 ani, Tunde Crișan a câștigat primul Campionat de SuperSprint la care a participat, învingând și fete de...

Mai multe articole din aceeasi categorie