vineri, martie 29, 2024
14.4 C
Craiova

Mario De Mezzo, numit azi director adjunct al ORDA

Slătineanul Mario De Mezzo este de astăzi director adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. El era, până ieri, directorul general al instituției, poziție pe care o ocupă de-acum consilierul Ralucăi Turcan, Răzvan Codruț Pop.

„Este o decizie luată în urmă cu două luni. Doar că acum a fost stabilită punerea ei în aplicare. Dar decizia privind numirea unui nou director general a fost luată la jumătatea lunii februarie”, a declarat Mario De Mezzo pentru euroolteniainfo.com.

Președintele PNL, Ludovic Orban, anunța, pe 13 februarie, după ședința Biroului Politic Național, că s-au decis numele celor care vor ocupa funcții publice din partea PNL.
„Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie. (…) Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului. Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea, am susţinut reprezentanţi noi”, a declarat, la acea dată, Ludovic Orban. Printre cei 72 se numără și Răzvan Codruț Pop, cel care l-a înlocuit pe de Mezzo la șefia ORDA.
Potrivit CV-ului, noul director al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nu are nicio legătură cu acest domeniu, fiind absolvent de istorie, cu master în istoria medievală și istoria migrațiilor. Este însă un apropiat al vicepremierului Raluca Turcan, sibiancă la origine și cu care Pop colaborează deja de când ea a fost numită în Guvern. Pop a lucrat pe lângă mai mulți miniștri ca șef de cabinet sau consilier și în Sibiu s-a ocupat, printre altele, de urbanism, spațiu public sau înfrumusețarea orașului. Și-a completat autobiografia de șapte pagini cu o serie de articole în revista Muzeului Bruckenthal (din al cărui Consiliu de Administrație a făcut parte), dar și cu o serie de conferințe pe teme medievale la care a participat.

Ultimele stiri

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj! Modernizare de 14 milioane de euro

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj. Consiliul Județean a anuțat finalizarea proiectului de modernizare a...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner