joi, ianuarie 28, 2021
-1.2 C
Craiova

Marius Oprescu, PSD Olt: Guvernul își maschează neputința cu vaccinarea

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, consideră campania pentru vaccinarea împotriva COVID-19 drept o încercare a Guvernului de a „acoperi această incapacitate pe care o are de gestionare a crizei pandemiei de coronavirus”.

„Guvernul a încercat, din punctul meu de vedere, să acopere această incapacitate pe care o are de gestionare a crizei pandemiei de coronavirus prin promisiunea, încă cu două – trei luni înainte, domne gata, am stabilit managerul campaniei de vaccinare şi vom aduce vaccinurile în ţară, au început să facă liste prin instituţii publice, cine vrea să se vaccineze, cine nu. Cred că e o campanie de a induce cetăţenii români după o direcţie pe care ei sunt concentraţi. (…) Ştiţi că lucrurile sunt în continuare complicate şi încearcă să gestioneze, să ţină cazurile cât mai puţin sub limita de 10.000, până la alegeri, asta ca să ne arate şi că măsurile pe care le-au luat în ultima perioadă sunt eficiente”, a declarat Marius Oprescu, joi, după şedinţa Consiliului Judeţean Olt.

Întrebat dacă s-ar vaccina împotriva infecţiei cu noul coronavirus, Marius Oprescu a afirmat că nu s-ar vaccina şi că primele persoane care ar trebui imunizate ar fi vârstnicii, personalul medical şi personalul din sistemul de situaţii de urgenţă.

„Cu siguranţă nu m-aş vaccina, cred că sunt alte categorii de persoane mai vulnerabile care trebuie să aibă, în primul rând, acces la acest vaccin, persoanele mai în vârstă, personalul medical aflat în prima linie, oameni din sistemul situaţiilor de urgenţă care ar trebui să fie primii vaccinaţi”.

Ultimele stiri

Horoscop, 28 ianuarie 2021. Ce îți rezervă astrele

  Berbec Prietenii sunt familia pe care o alegeţi şi se pare că aţi ales foarte bine, căci astăzi o persoană...

Mai multe articole din aceeasi categorie