marți, aprilie 16, 2024
26.1 C
Craiova

Medici slătineni, în stagiu internaţional de pregătire! Doi chirurgi și doi ortopezi pleacă luna aceasta la Milano!

Stagiul de pregătire se va desfășura la Spitalul Niguarda din Milano. Patru medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina vor lua parte la cursuri foarte bine cotate la nivel internațional. Cunoștințele și competențele acumulate vor fi folosite apoi pentru tratarea pacienților olteni.

Profesorul italian Osvaldo Chiara, şeful Departamentului de Chirurgie Urgenţă de la Spitalul Niguarda, din Milano i-a remarcat pe medicii slătineni în urma schimburilor de experienţă pe care le-a avut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. În ultimii ani a făcut echipă bună cu specialiștii de aici și a ajuns la concluzia că aceștia au acumulat competențele necesare pentru aproape orice tip de intervenție.

Prezența mea aici de foarte multe ori nu este pentru a-i ajuta într-un anumit tip de intervenție chirurgicală, ci pentru a-i aduce la zi cu tot ceea ce înseamnă noutate în acest domeniu. Din fericire, sunt membru într-o societate de chirurgie internațională, iar șansa mea este aceea de a călători în întreaga lume, de a  vedea și de a pune la punct tehnici de chirurgie de ultimă oră. Și ori de câte ori vin aici le transfer și colegilor din România toate informațiile pe care le acumulez la toate aceste congrese, în care sunt prezentate tehnici de absolut ultimă generație”, spune Osvaldo Chiara,  şeful Departamentului de Chirurgie Urgenţă – Spitalul Niguarda.

Vor fi la curent cu cele mai noi cercetări şi rezultate în chirurgie şi ortopedie

Luna aceasta, patru medici din Slatina vor merge la Milano, la perfecționare, în baza protocolului de colaborare dintre Spitalul Niguarda și Spitalul Județean de Urgență.

„Schimbul de bune practici cu acest spital din Milano nu face altceva decât să crească, din punct de vedere al competenţelor medicale, calitatea actului medical pe care medicii îl săvârşesc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a declarat Cătălin Rotea, managerul SJU Slatina.

Pentru medicii din Slatina, participarea la acest stagiu de pregătire este extrem de importantă.

„O să avem plăcerea de a participa alături de domnul profesor la un curs de traumă majoră, un curs foarte bine cotat pe plan mondial, din care vom avea foarte multe lucruri bune de învăţat”, spune Cătălin Dudu, medic chirurg SJU Slatina

Colaborarea dintre Spitalul Județean de Urgență Slatina și Spitalul Niguarda a început în 2008, fiind intermediată de fabrica de anvelope din Slatina.

Ultimele stiri

Aceiași politicieni, același popor

Vin alegerile, candidează aceiași politicieni, votează același popor. Rezultatele sunt previzibile, posibilele surprize nu vor fi decât excepțiile care...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner