luni, martie 27, 2023
9.2 C
Craiova

Medicul Mircea Beuran achitat într-un dosar de corupţie

Dosarul prin care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit de la un alt medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila” s-a aflat pe rol la Tribunalul Giurgiu, care  a dispus joi, 17.11.2022, achitarea medicului Mircea Beuran. Potrivit deciziei instanţei, Mircea Beuran a fost achitat în baza art.16 lit.a din Codul de procedură penală, care prevede că „fapta nu există”.
De asemenea, instanţa a dispus ridicarea sechestrului asupra sumei de 10.000 de euro, aflată într-un cont bancar al medicului.
Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2020, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti. Ulterior, el a obţinut la Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu, pe motiv că mediatizarea excesivă şi notorietatea lui „sunt împrejurări de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti”.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Ultimele stiri

Rapid s-a calificat în „sferturile” Ligii cu un gol marcat în ultimele 15 secunde cu Krim Ljubljana

Pentru prima oară în istorie, România va avea două reprezentante în această fază a competiției! Rapid a câștigat returul contra...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner