sâmbătă, iulie 31, 2021
34.4 C
Craiova

Ministerul caută soluții: Luminița Popescu, repusă rector la Universitatea Târgu Jiu de instanță

Ministerul Educației trebuie să decidă cât mai curând reinstalarea în funcția de rector al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a Luminiței Popescu, chestiune care se discută în biroul ministrului, la București, chiar în momentul redactării acestei știri. Universitatea din Târgu Jiu este într-o situație atipică, având în acest moment doi rectori.

Luminița Popescu a fost demisă prin hotărârea Senatului universității în urmă cu patru ani. A contestat decizia în instanță și a câștigat, la Cutea de Apel, acum câteva zile. Conducerea Universității se află la București, la minister, pentru a stabili ce urmează, în condițiile în care postul de rector a fost ocupat, în martie anul trecut, prin concurs.

Contactată de euroolteniainfo.com, Luminița Popescu a declarat că decizia Curții de Apel București este definitivă și executorie și prea multe nu sunt de spus decât că, din 15 iulie, ea este rectorul Universității „Constantin Brâncuși”.

„Conform legii, hotărârea Curții de Apel este executorie de drept, ea anulând actele administrative prin care am fost eliminată din funcție. Instanța a dispus așadar repunerea în funcția anterioară de îndată. Eu am notificat atât Senatul Universității, cât și Ministerul Educației că postul de rector nu poate fi scos la concurs, întrucât e un litigiu. Cu toate acestea, ei au organizat concurs, au validat și confirmat în funcție un nou rector. S-a dovedit în instanță că am fost demisă ilegal, iar decizia reflectă ceva în plus – că a avut loc un exces de putere în ceea ce privește această decizie. Acum, ministerul trebuie să îl elibereze din funcție pe noul rector”, ne-a declarat Luminița Popescu.

Aceasta este și tema discuției care are loc în aceste momente la minister. Adrian Gorun, președintele Senatului universității, s-a dus de la Târgu Jiu la București pentru a vedea „ce e de făcut” în condițiile în care are doi rectori.

În martie 2020, profesorul Vasile Sorin Purec a fost validat în funcția de rector al Universității din Târgu Jiu.

Conflict personal

Adrian Gorun, cel care conduce Universitatea „Constantin Brâncuși”, este tatăl lui Horațiu Gorun, secretar general al Guvernului și un apropiat al premierului Florin Cîțu grație legăturii de prietenie cu liderul filialei Gorj a PNL, Dan Vîlceanu. Atât tatăl, cât și fiul au fost deseori subiecte de articole în presa locală din Gorj, dar și în cea națională, mai ales în momentul numirii lui Horațiu Gorun într-o poziție atât de importantă în stat. Concret, Horațiu Gorun a avut o ascensiune profesională de-a dreptul uimitoare, el ajungând dintr-un simplu suplinitor, decan al uneia dintre facultățile universității conduse chiar de tatăl său.

„A fost un conflict personal care ulterior a ajuns și în Senatul universității. Ei mi-au respins inițial raportul privind starea universității, apoi au întocmit un raport de demitere care conținea mai multe teme. Cum ar fi că aș fi dosit o adresă privind numărul de locuri, că aș fi indus opinia publică în eroare… Pentru toate acestea ar fi trebuit creată o comisie de anchetă, care să le verifice, ceea ce nu s-a întâmplat. Așa cum am spus, instanța a considerat că sunt manifestări ale unui exces de putere”, a precizat Luminița Popescu.

Rămâne de văzut nu dacă, ci când decide ministrul Educației să emită ordinul de repunere în funcție a rectorului.

 

Ultimele stiri

Fosta glorie a Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, în spital după un accident vascular

Fostul mare fundaș stânga al Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, a suferit un accident vascular cerebral. El se află internat...

Mai multe articole din aceeasi categorie