marți, aprilie 16, 2024
20.9 C
Craiova

Ministrul Energiei “nu există piaţă liberă, ci doar piaţă care respectă reguli”. Acesta a precizat că OUG 114 a blocat total investițiile şi a generat creşterea preţurilor

Conform News.ro, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, la Prima TV, că nu există piaţă liberă, ci doar piaţă care respectă reguli, precizând că dacă nu era Ordonanţa OUG 114 nu se blocau investiţiile atât în domeniul energiei electrice, cât şi în cel al gazelor naturale, El a explicat că acesta a fost efectul pervers al acestei ordonanţe, iar PNL, când a venit la putere a abrogat OUG 114, Întrebat, sâmbătă, în cadrul emisiunii Insider Politic, cum răspunde acuzaţiilor PSD că a greşit atunci când a liberalizat piaţa de energie şi că, de fapt, aceasta ar trebui să fie reglementată, ministrul energiei a precizat că “Nu există piaţă liberă. Există doar piaţă care respectă reguli. Asta trebuie să ştim din start. România, din 2012, a negociat preaderare, apoi în aderare, în interiorul Uniunii Europene, liberalizarea preţului, asta nu înseamnă că nu există reguli, liberalizarea energiei electrice şi a gazelor naturale pe un calendar stabilit, negociat din 2012 de guvernele de după 2012. La 1 ianuarie 2018, nu era guvern PNL, piaţa energiei electrice şi a gazelor naturale a fost complet liberă în România. (…) Apoi ce s-a mai întâmplat? Nu ştiu din ce motiv, în decembrie 2018, Guvernul Dăncilă, cu Dragnea în frunte, că până la urmă e Guvernul Dragnea, a scos aşa, pe nepusă masă, acea ordonanţă 114, celebra Ordonanţă 114 şi a zis că noi reglementăm piaţa de energie. Cum o reglementăm? Scădem profitul maxim, le dăm la preţ de cost producătorilor români preţul energiei, nu modificăm preţul românilor, îl lăsăm acolo, deci se creează o marjă mai mare, dacă preţul era aici al producătorului, preţul clientului era aici. Asta era marja. Dacă am dus mai în jos preţul producătorului, s-a creat o marjă mai mare. Deci au avut furnizorii de câştigat. Şi au mai pus o taxă suplimentară de 2% în condiţiile în care nu aveam probleme în piaţă”, a explicat Virgil Popescu.

Cea mai gravă reacţie în urma OUG 114 a fost retragerea firmei Exxon din Marea Neagră.

“În 2019 se gândea cineva la războiul din 2022? Se gândea cineva la manipularea preţului la gaze naturale? Se gândea cineva la aşa ceva? Nu se gândea nimeni. Nu ştiu de ce a făcut-o. Sau pot să intuiesc de ce a făcut-o, pentru că reacţia imediată a fost îngheţarea investiţiilor şi cea mai gravă reacţie a fost retragerea firmei Exxon din Marea Neagră, blocarea investiţiilor Exxon OMV în perimetrul Neptun din Marea Neagră. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă acest lucru nu exista. Se lua decizia de investiţii în 2018 şi peste patru ani, în 2022, când avem nevoie de gaze, România era exportator net şi România avea gazele ei”, a afirmat ministrul Energiei.

Întrebat dacă România ar fi ajuns să fie exportator net, Virgil Popescu a răspuns: “Dacă nu era acea ordonanţă 114, nu se blocau investiţiile atât în energie electrică şi gaze naturale. Asta a fost efectul pervers al Ordonanţei 114. Ce am făcut noi în 2019? Am abrogat OUG 114. Şi am spus ANRE-ului: ”Pune reguli în piaţă!”. La gaze naturale a pus reguli în piaţă în 2020, preţul a scăzut la gaze naturale. La energie electrică, din păcate, n-a făcut nimic. La energie electrică, din păcate, dacă ne aducem aminte la Crăciunul anului 2020 a fost un ordin al autorităţii prin care milioane de români li se spunea să se ducă la ghişee să îşi caute un furnizor”.

El a mai fost întrebat dacă are şi ANRE partea sa de vină în această situaţie. “E foarte bine că a făcut un software acum de mutare automată şi te poţi muta de la un client la altul foarte repede.O să fie gata softul. Mă gândesc că ar fi fost bine să fie gata atunci. Să acuzi PNL că a liberalizat piaţa care era liberă de la 1 ianuarie 2018 şi Ordonanţa 114 practic a creat o problemă mare, nu mai vorbesc că a venit infrigementul Comisiei Europene. Dacă nu am fi luat aceste lucruri, poate că eram şi condamnaţi în momentul de faţă la Curtea de Justiţie şi probabil nici fonduri europene nu aveam”, a mai declarat ministrul Energiei.

Ultimele stiri

(VIDEO) DOLJ: Accident cumplit pe DN 6, la Ișalnița. O femeie a fost spulberată, după ce a fost lovită de trei mașini

Un accident grav s-a petrecut luni-seara, 15 aprilie 2024, pe DN 6, în județul Dolj, în zona combinatului Ișalnița....

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner