Medicul nutriționist Mihaela Bilic a demontat, într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook, mai multe „legende urbane”, recomandări alimentare care, spune medicul, nu au la bază explicații științifice. Are, sau nu, portocala cel mai mare conținut de vitamina C? Cât este de periculos să consumăm gălbenușul de ou, „acuzat” că ne crește colesterolul? E nevoie să mâncăm mai consistent în sezonul rece? Iată cât adevăr există în câteva dintre cele mai cunoscute mituri.
„Evitați să mâncați gălbenușul de ou, conține mult colesterol!”, este unul dintre mituri. „Este adevărat, conține colesterol, însă colesterolul din mâncare e una și colesterolul din sânge e alta. Gălbenușul este cea mai hrănitoare parte din ou, o esență de nutrienți de înaltă calitate. Nu gălbenușul crește colesterolul, ci un ficat bolnav, sedentarismul, fumatul și alcoolul”, avertizează medicul Mihaela Bilic.
„Portocala are cel mai mare conținut de vitamina C!” este un alt mit. Sunt în schimb, spune Bilic, fructe și legume cu un conținut mult mai mare de vitamina C. „Kiwi, papaya și căpșunile sunt mai bogate în vitamina C decât citricele. Iar dacă vreți un aport consistent de vitamina C, atunci mâncați legume proaspete, ardei gras roșu, broccoli și pătrunjel, ele sunt pe primele locuri în top”, ne sfătuiește medicul.
Un alt mit este legat de legumele pe care le păstrăm congelate și care ar fi mai sărace în nutrienți decât cele proaspete.
„Nu-i adevărat, din contră! Frigul este cel mai sigur agent de conservare, păstrează intacte vitaminele și mineralele din alimente. În plus, congelarea se face pe loc, imediat după recoltare, ca să fie evitate pierderile de nutrienți prin depozitare și transport. Avem și avantajul că legumele congelate sunt deja spălate și curățate, gata de pus în cratiță!”, a subliniat medicul.
Unul dintre cele mai răspândite mituri este cel legat de conținutul de fier din spanac. Deși afirmația nu este falsă, există o nuanță care schimbă totul. „Spanacul este foarte bogat în fier! Adevărat, doar că nu e fierul care trebuie. Fierul prezent în produsele vegetale se numește fier non hemic și este greu de absorbit și de folosit în organism. Dacă vreți un fier eficient, atunci consumați produse de origine animală (organe carne roșie pește și fructe de mare) care conțin fier hemic”, ne sfătuiește medicul.
Și pentru că încă suntem în sezonul rece, medicul a abordat și mitul potrivit căruia meniul ar trebui să ne fie bogat în grăsimi și foarte consistent. „De acord dacă trăim la Polul Nord, dacă avem o muncă fizică la exterior, sau locuim într-o casă neîncălzită. În rest, indiferent că este vară sau iarnă, noi tot la 22 °C trăim. Avem nevoie de calorii mai multe pentru termogeneză doar în condiții de frig extrem”, a mai scris medicul nutriționist Mihaela Bilic pe contul său de Facebook.