Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Muntele de calcar din comuna Şovarna, una din frumusetile ascunse ale Mehedintiului: “Pentru noi este o minune!”

Situată la întâlnirea Podişului Mehedinţi cu Piemontul Getic, comuna Şovarna este încă una din zonele Olteniei care merită să fie vizitate. Pe poale de deal, drumul şerpuieşte printre copacii ale căror frunze căzute au transformat pământul într-o pânză ruginie. Liniştea domneşte peste toate cele trei sate ale comunei – Şovarna, Studina şi Ohaba. Casele bătrâneşti şi dărăpănate, cu stâlpi din lemn, martore ale poveştilor de viaţă şi legendelor de mult apuse, încă înfruntă timpul. Aerul proaspăt, curăţenia, liniştea şi oamenii primitori şi modeşti fac din comună un loc în care îţi doreşti să te întorci. Însă, de departe cea mai de preţ comoară a Şovarnei este muntele de calcar.

Foarte puţin cunoscut de oameni, muntele de calcar este de sute de ani martorul tăcut al istoriei ce-a trecut peste comuna Şovarna. A fost sursă de venit pentru oamenii locului şi leac pentru suflet. Pe vremea comunismului, armata a realizat importanţa zonei şi a construit un drum militar strategic, la baza muntelui, care ajunge la Herculane. Tocmai acest drum, care se întinde pe toată lungimea bazei muntelui, a transformat locul într-unul de o frumuseţe rară. Într-o armonie deplină şi un peisaj în care natura se arată în toată splendoarea, susurul pârâului Şovarna parcă spală şi ia cu el toate neliniştile sufletului. „Pentru noi este o minune. Nu mi-aş dori niciodată să fie distrus. Pentru noi, ar fi foarte simplu să îl dăm spre exploatare, să luăm bani pe el şi să îl distrugem. Dar muntele acesta este averea noastră. Ne-am bucura să vină mai mulţi turişti în zonă ca să se bucure de ceea ce avem aici“, a declarat Constantin Mica Prundeanu, primarul Şovarnei.

Zona muntelui de calcar poate fi oricând gazda celor care vor să uite de haosul oraşelor şi să se bucure de minunile naturii. Însă, puţini sunt cei care i-au cunoscut frumuseţea. Printre aceştia se află câţiva turişti germani, care vin în fiecare an la Şovarna, campează la poalele muntelui şi organizează competiţii de ciclism sau curse cu ATV-uri off-road.

De-a lungul vremii, muntele a trezit interesul multor oameni care voiau să câştige bani de pe urma resurselor lui. „Au existat persoane care au vrut să se îmbogăţească datorită muntelui nostru. Chiar am mers şi în instanţă pentru a putea să îl păstrăm şi pentru a rămâne în picioare pentru oamenii comunei“, a mai adăugat primarul.

Cum a disparut vararitul!

La Şovarna, încă mai sunt păstrate multe obiceiuri. Însă, una dintre cele mai vechi şi semnificative tradiţii, valorificată în special de oamenii de pe Valea Runcului, s-a stins uşor-uşor, de-a lungul anilor, iar acum localnicii şi-o amintesc cu nostalgie. Este vorba despre fabricarea varului. Muntele de calcar a fost, timp de sute de ani, sursa de venit pentru o mulţime de săteni, care îşi ciopleau pietrele de calcar chiar din acesta. Zeci de care cu piatră de munte erau încărcate zilnic şi duse către varniţele pregătite de oameni ca să producă varul. Urmele uneia dintre acestea se găsesc chiar în apropierea muntelui. Şi în comună mai există o astfel de varniţă, pe care proprietarii o mai ţin doar de dragul timpurilor trecute. Fabricarea varului nu mai este rentabilă din cauza cantităţii prea mari de lemn care trebuie să ardă în varniţă.

„Tradiţia noastră din satul Şovarna, cătunul Runcu, a fost vărăritul. Însă, de câţiva ani nu se mai fabrică var din cauză că au apărut alte materiale de construcţii. Practic, oamenii ieşeau pe pierdere. Pentru cinci tone de var trebuia să ardă aproximativ zece metri cubi de lemne, ceea ce înseamnă că varul ar fi trebuit să se vândă scump. La noi foarte multe case sunt construite din var cu nisip. Era un material de construcţie foarte bun. Oamenii au fost împiedicaţi să mai facă var şi din cauza legii care nu le permite să taie mai mult de cinci metri cubi de lemne, chiar dacă au pădurile lor. Există şi o parte pozitivă în faptul că a pierit această tradiţie: în acest fel, muntele de calcar, care este o frumuseţe rară, nu se mai distruge. Oricum, a fost exploatat sute de ani şi tot nu a dispărut. Muntele are un peisaj extraordinar de frumos şi ar fi mare păcat să îl pierdem“, a mai spus primarul.

Două biserici, monumente istorice

Printre frumuseţile pe care le are Şovarna se numără patru biserici. Dintre acestea, două sunt monumente istorice: Biserica din lemn, aflată în cătunul Păpeşti, atestată ca monument istoric din 1830, şi Biserica „Sfântul Nicolae“, din satul Şovarna, atestată în 1890. Tot în comună se află o fântână, a cărei apă are proprietăţi extraordinare, şi un monument dedicat eroilor din Primul Război mondial. „Această fântână am construit-o în 2009. Pe lângă faptul că apa are o presiune foarte bună, ea poate fi ţinută în sticlă şi un an şi nu se strică. Fântâna a fost construită chiar lângă un monument ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, în 1927. Acesta înfățișează un soldat ce ţine în mâini o puşcă şi un scut ce are deasupra un vultur. Pe lângă aceste lucruri, oamenii care vor să viziteze Şovarna se pot bucura de peisaje superbe“, a mai spus primarul.

Sursa: www.gds.ro

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of