luni, ianuarie 24, 2022
-3.6 C
Craiova

Nicio doză de vaccin pentru Oltenia. „De când cu relaxarea, lumea e sceptică”

În România vor fi aduse azi peste 1,6 milioane de doze de vaccinuri produse de Pfizer și AstraZeneca. Cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer adusă până acum în țară, de 1.091.610 doze, va fi livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Din total, nicio doză pentru Oltenia.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. O cantitate de 713.700 doze va fi distribuită către Centrul Național de Stocare București, iar restul vor ajunge la centrele regionale de distribuție, după cum urmează:

  • Brașov: 58.500 doze;
  • Cluj: 105.300 doze;
  • Constanța: 58.500 doze;
  • Iași: 87.750 doze
  • Timișoara: 67.860 doze.

Față de livrările trecute, pentru centrul regional din Craiova nu a mai fost alocat niciun vaccin, iar autoritățile nu au făcut nicio precizare în acest sens.

DSP: A scăzut numărul de vaccinări

Pentru a afla de ce la Centrul de depozitare din Craiova nu ajunge niciun vaccin, i-am contactat pe cei de la DSP Dolj și cei de la Spitalul Militar „Dr. Ștefan Odobleja” din Craiova. Locotentent colonel Lucian Balaure, cel responsabil cu difuzarea informațiilor de interes public, ne-a declarat că sunt asigurate toate stocurile. „Noi nu facem decât să răspundem solicitărilor Direcției de Sănătate Publică. Ei,la rândul lor, răspund solicitărilor venite din centrele de vaccinare din toate cele 5 județe ale Olteniei. În acest moment sunt asigurate rezerve din toate categoriile de vaccin”, a declarat, pentru euroolteniainfo.com, lt.col Balaure.

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj ne-a declarat că numărul persoanelor care se vaccinează a scăzut. Din acest motiv, solicitările au scăzut și ele. Din cele spuse de Ștefan Popescu, a fost un vârf al vaccinărilor, la începutul lunii martie, dar care a scăzut simțitor azi.

DSP Gorj: De când cu relaxarea, lumea e sceptică

Județul Gorj stă bine la numărul de vaccinări, dar tot mai sunt de convins oameni. Practic, după cum a declarat pentru euroolteniainfo.com directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, din cei aproximativ 240.000 de locuitori ai județului eligibili pentru vaccinare, au fost deja imunizați cu o primă doză în jur de 115.000.

„O să mai facem niște campanii de convingere, de promovare. Dar cine a vrut să se vaccineze până acum s-a vaccinat. Probabil că vom mai reuși prin sate să mai vaccinăm un sfert. Dar de când cu măsurile de relaxare, lumea e sceptică, spun că gata, a trecut pandemia. A scăzut numărul de vaccinări în toată țara, nu doar la Gorj. Dar nu putem compara orașele mari ca Timișoara sau București cu județul Gorj sau Târgu Jiu. E ca și cum compari Barcelona cu Universitatea Craiova”, ne-a mai spus șeful DSP Gorj.

Peste 6 milioane de vaccinați

Până în prezent, România a recepționat 7.913.159 doze de vaccin de la Pfizer, iar 6.184.534 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate în tranșa curentă, cât și din cele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Mai mult de jumătate de milion de doze de la AstraZeneca

Tot azi, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” vor fi livrate 559.200 doze de vaccin Vaxzevria produs de AstraZeneca. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Până în prezent, țara noastră a recepționat 2.438.800 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar din 15 februarie, 792.026 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Ultimele stiri

Horoscop 24 ianuarie. Ce ne rezervă astrele?

Predicțiile zilei de 24 ianuarie 2022. Berbec Lipsa de inițiativă vă poate afecta reputația la locul de muncă. Trebuie să luați...

Mai multe articole din aceeasi categorie