marți, noiembrie 28, 2023
3.7 C
Craiova

Noi locuri de joacă modernizate în Craiova

Continuă modernizarea locurilor de joacă din municipiul Craiova. La locul de joacă de pe bulevardul Decebal, unul dintre cele mai mari din Craiova, vineri au fost schimbate echipamentele vechi cu altele noi. 

Un alt loc de joacă din Craiova a fost finalizat în această săptămână. Copiii din cartierul Rovine și cartierul Lăpuș-Argeș se pot destinde, acum, în condiții moderne, la locul de joacă de pe Bulevardul Decebal (foto sus) care este unul dintre cele mai mari locuri de joacă din oraș. Echipamentele au fost schimbate cu unele noi, pentru cei mici fiind instalate leagăne, balansoare, carusele și groapă de nisip, iar pentru adolescenți au fost montate echipamente de fitness. Ca și în celelalte locuri de joacă modernizate, suprafața spațiului a fost acoperită cu tartan multicolor, oferind astfel un plus de siguranță celor mici“, a anunțat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook

Noi locuri de joacă modernizate în Craiova. Cum arată locul de joacă de la Gară

Zilele trecute, a fost modernizat și locul de joacă din zona Gării (foto jos), de la intersecția bulevardelor Carol I și Dacia. Toate elementele locului de joacă au fost schimbate cu unele noi, moderne, atât leagănele și toboganele destinate celor mici, cât și echipamentele fitness, pentru mișcare în aer liber. Ca și la celelalte locuri de joacă modernizate, pe jos a fost turnat tartan multicolor, material moale, ce permite trecerea apei prin el și oferă un plus de siguranță pentru copii. 

De reabilitarea locurilor de joacă din Craiova se ocupă SC Lavitex Prod SRL, firmă din oraşul Breaza (judeţul Prahova), care a obținut, anul trecut, un acord cadru pe 4 ani pentru „Achiziție echipamente locuri de joacă“. Contractul a fost împărțit în două loturi: echipamente locuri de joacă şi echipamente fitness. Valoarea totală a acordului cadru este cuprinsă între 10.821.566 lei şi 24.627.605 lei (fără TVA), adică poate ajunge până la suma maximă de 5,9 milioane de euro (TVA inclus).

Citește și: (GALERIE FOTO) Craiova: Cum arată locul de joacă din Parcul Tineretului, după modernizare

Ultimele stiri

Magia teatrului

Magia teatruluiVă invităm la un dialog despre Artele spectacolului, având ca temă principală: Magia teatrului 🎭 Acasă la Eugen Ionescu...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner