sâmbătă, mai 18, 2024
25.1 C
Craiova

Noul terminal al Aeroportului Craiova chiar a prins contur! Vezi cum arată proiectul

Noul terminal al Aeroportului Internațional Craiova, parte a proiectului de extindere și modernizare în valoare de 115 milioane de euro, chiar a prins contur. Conform graficului de lucrări, clădirea de peste 30.000 mp care va găzdui noul terminal va fi gata în această vară, alături de celelalte 20 de investiții asociate proiectului.

Imaginea cu noul terminal în lucru a fost postată pe pagina de Facebook a Aeroportului Craiova. Contractul cu constructorul a fost semnat în mai 2022, dar lucrările efective au demarat în noiembrie 2022. De atunci s-a lucrat aproape continuu, chiar și în lunile de iarnă când vremea a permis. Valoarea inițială investiției a fost de 97 de milioane de euro, însă suma a crescut după ajustările de preț stabilite prin lege. Noul terminal va avea o suprafață desfășurată de peste 30.000 mp, clădire cu subsol, parter și două niveluri, și a fost proiectat pentru a putea procesa anual circa 2 milioane de pasageri.

Lucrările sunt executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons SRL – Váhostav-SK, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, dintr-un împrumut contractat de RA Aeroportul Craiova și de la Consiliul Județean Dolj. Proiectul de aproape 115 milioane de euro cuprinde pe lângă noul terminal și alte 20 de investiții asociate (piste de rulare, echipamente) care vor duce la creșterea gradului de siguranță a aeroportului. Tot în cadrul proiectului se construiește și un parc fotovoltaic, care va deservi viitorul terminal de pasageri.

Noul terminal al Aeroportului Craiova chiar a prins contur. Ce premiu a primit aeroportul

De altfel, proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Craiova a fost premiat, zilele trecute, în cadrul galei SCIA – Smart City Industry Awards, la secțiunea „Dezvoltare și infrastructură urbană inovatoare“.

Fiecare ediție a SCIA celebrează realizări remarcabile în domeniile Smart City și Smart Village. La SCIA 8, au fost recunoscute și premiate acele proiecte care contribuie substanțial la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile urbane.

Citește și: 

Aeroportul Internațional Craiova – de la recordurile din 2023 la marea inaugurare din 2024

Aeroportul Craiova, complet securizat. Este împânzit de camere video și sisteme de detecție

Ultimele stiri

VÂLCEA: A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat

A intrat cu mașina în parapet, apoi s-a răsturnat. La data de 18 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner