sâmbătă, august 13, 2022
21.2 C
Craiova

O comună din Dolj are cei mai mulți vaccinați, dar și cele mai multe infectări

Localitatea doljeană Cârcea are cea mai mare rată de vaccinare din judeţ. Aproape 60% dintre locuitori sunt vaccinaţi. Parodoxul constă în faptul că aici se înregistrează şi cea mai mare rată de infectare. Astfel, Cârcea este în top, înregistrând astfel cea mai mare incidenţă din Dolj – 4,73%, anunță TVR.

Localitatea doljeană Cârcea se află la câţiva kilometri de Craiova. Comuna numără aproape 8.000 de locuitori, dintre aceştia puţin peste trei mii sunt cu domiciliul stabil în Cârcea, iar restul sunt rezidenţi. Oamenii din Cârcea cred că de vină pentru rata de infectare crescută sunt cei care nu s-au vaccinat până acum, dar şi cei care nu respectă măsurile de prevenţie.

Medicii de la Centrul Medical din Cârcea susţin că în această perioadă încă mai vin oameni să se vaccineze.

Edilul localităţii susţine că toată această situaţie este un paradox, însă spune că este o explicaţie. Multe dintre persoanele depistate cu Covid sunt rezidente în Cârcea, iar la Direcţia de Sănătate Publică dau adresa din comună, nu cea de domiciliu.

Ieri, în Dolj au fost confirmate cu Covid 78 de cazuri noi. Localitatea Cârcea rămâne pe primul loc, cu cea mare incidenţă – 4,73%. Urmează localităţile Işalniţa cu 3,07, Pieleşti cu 2,58, Gherceşti cu 2,17 şi Craiova cu 2,09.

 

Ultimele stiri

20 de trenuri electrice vor circula în România. Craiova este inclusă în rute

Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunță, joi, deschiderea seriei achizițiilor de material rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență...

Mai multe articole din aceeasi categorie