marți, aprilie 23, 2024
10.6 C
Craiova

OLT: ACCIDENT ÎN COMUNA OSICA DE SUS

La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 07:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier la intersecţia străzii A.I. Cuza cu strada Primăverii, din comuna Osica de Sus.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina și un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Cezieni.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberate autorizații de reparație pentru autoturismele implicate în eveniment.

De asemenea, bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație 15 zile.

Ultimele stiri

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova!

S-a mai stins o glorie a Universității Craiova! Florin Oprea, fostul mare portar al “Campioanei Unei Mari Iubiri” și...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner