sâmbătă, septembrie 30, 2023
17.6 C
Craiova

OLT: ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA VULTUREȘTI

Potrivit IPJ Olt la data de 22 august a.c., în jurul orei 23:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 67B, în comuna Vulturești, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Vulturești, județul Olt, în timp ce se deplasa pe bicicletă, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la dreapta și a intrat în coliziune cu un scuter electric, condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Dobroteasa, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, biciclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 48 de ani rezultând o valoare de 2.03 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru bărbatul de 39 de ani o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

De asemenea, pentru abaterile săvârșite, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Ultimele stiri

Elisabeta Lipă, avertisment dur pentru șefii de la FR de gimnastică: „Sunt plecați acolo ca turiști” „Această federație primește bani din 3 surse...

Potrivit GSP, una dintre Federațiile cu cel mai mare buget, FRG tremură serios pentru calificările la Jocurile Olimpice. Mihai...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner