joi, iunie 13, 2024
24 C
Craiova

OLT: Continuă protestele în două instituții din Olt. Funcționarii Casei de Pensii vor lucra, din acest motiv, peste program

Funcționarii Casei Județene de Pensii Olt au protestat din nou, miercuri, 8 noiembrie 2023, timp de o oră, ieșind în fața instituției și afișând mesaje precum „Echitate salarială”, „Munca să ne fie apreciată”, „Fără discriminare” etc. Este a treia zi de protest, după ce săptămâna trecută au tras un prim semnal de alarmă, iar cu două zile în urmă aproape toți salariații instituției s-au aflat în grevă timp de o oră și jumătate. Protestul de astăzi a fost unul spontan, spun salariații, fără întreruperea activității instituției. Alți colegi au continuat să răspundă la telefon și să rezolve problemele persoanelor care li s-au adresat la ghișeu. Mai mult, salariații care au protestat vor rămâne o oră în plus la serviciu, pentru a recupera timpul de lucru petrecut la protest.
Nemulțumirile funcționarilor sunt legate de nivelul mic al salariilor, în discrepanță cu salariile altor bugetari, dar și cu salariile colegilor din structura centrală. Angajații CJP Olt reclamă de asemenea lipsa dotărilor și spun că sunt nevoiți să lucreze folosindu-se de computere și de imprimante vechi, care cedează și trebuie reparate frecvent.
S-a protestat astăzi, din nou, și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Olt. Și aici funcționarii au ieșit în fața instituției și au afișat mesaje, cerând ca munca să le fie respectată. Și ei se plâng de salariile mici și de volumul din ce în ce mai mare de muncă, în ultimii ani, din cauza nivelului salarial, mulți colegi părăsind instituția. Protestul la CJAS Olt a început în 2 noiembrie și va continua până când revendicările lor își vor găsi rezolvare. Riscul, în cazul în care autoritățile cărora li se adresează protestatarii nu-i vor chema la discuții, este acela de a bloca activitatea.

Ultimele stiri

CE SURPRIZĂ! „Zeița de la Montreal”, sfaturi pentru „tricolore” înainte de JO

Nadia Comăneci a ținut să le încurajeze personal pe fetele din lotul național de gimnastică înaintea competiției supreme de...

Mai multe articole din aceeasi categorie