Un tânăr în vârstă de 21 ani, din Caracal, încadrat la Poliția Transporturi Constanța, a accidentat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal. Inițial i-a mințit pe polițiști că o tânără ar fi condus mașina. În autoturismul condus de tânărul polițist se mai aflau alți doi tineri, elevi la Școala deAgenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.
Accidentul a avut loc marți-dimineață, 5 septembrie 2023, în jurul orei 5,50, pe o stradă din Caracal. O femeie care traversa neregulamentar către firma la care lucra a fost surprinsă de autoturismul condus de tânărul polițist, fiind rănită.
„La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 05:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul, că pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.
În urma cercetărilor, polițiștii și-au dat însă seama că nu tânăra, ci tânărul polițist s-ar fi aflat la volan.
„Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive”, au mai precizat polițiștii.
Femeia de 33 ani, transportată inițial la Spitalul Municipal Caracal, a fost ulterior transferată la SJU Slatina. Viața nu îi este pusă în pericol, însă a suferit răni în zona umărului și a cotului, fiind internată în cadrul secției Ortopedie.
Șoferul a fost audiat mai multe ore, ieșind în cele din urmă liber din sediul Poliției Caracal. IPJ Constanța a anunțat, în schimb, că acesta este cercetat disciplinar.
„Ca urmare a producerii unui accident de circulație, la data de 5 septembrie a.c., în municipiul Caracal, județul Olt, vă aducem la cunoștință următoarele:
În urma informării, de către Inspectoratul de Poliție Județean Olt, a fost dispusă cercetarea disciplinară, cu privire la aspectele sesizate, față de persoana în cauză”, a transmis IPJ Constanța.