Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Paul Stanescu o sustine pe Firea ca si candidat la presedintie din partea PSD: “Tariceanu nu este deloc o solutie viabila!”

Paul Stănescu, vicepreședinte al PSD, cere partidului să o desemneze pe Gabriela Firea drept candidat la alegerile prezidențiale. Stănescu e de părere că o susținere a președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, de către PSD nu este viabilă din cauza faptului că activul de partid social-democrat nu va putea fi mobilizat pentru o astfel de candidatură.

Nici candidatura  lui Victor Ponta din partea Pro România nu este viabilă pentru că acesta nu își dorește să candideze, considera Stanescu. În consecință el propune ca șefii PSD să decidă deîndată susținerea Gabrielei Firea pentru funcția supremă în stat.

”Am făcut, în ultima perioadă, o analiză minuțioasă a situației politice actuale, și cred că singurul scenariu care ne-ar putea asigura șanse reale de câștig este acela de a avea un candidat pentru Cotroceni susținut de PSD, ALDE și PRO-România. Dacă inventariem posibilii prezidențiabili din cele 3 partide, lista nu este deloc una foarte lungă.

De la PRO-România, singura variantă de luat în considerare ar fi fost Victor Ponta, dar acesta a declarat ferm că nu intenționează să candideze anul acesta. De la ALDE, exisă o singură opțiune, dl Tăriceanu, care este un candidat redutabil, cu un profil foarte bun, dar care ar porni în această competiție cu un handicap major, dat de dificultatea de a mobiliza acest colos numit PSD în jurul unui candidat din alt partid.

Prin urmare, cea mai bună variantă ar fi ca PSD să propună un prezidențiabil cu mare notorietate și un indice de favorabilitate la o cotă foarte înaltă. Din păcate, indiferent câte sondaje s-ar mai face, în acest moment avem în partid o singură persoană care s-ar califica pentru această competiție, și anume primarul general al Capitalei, dna Gabriela Firea, cea care în ultimii 3 ani, invariabil, în toate cercetările sociologice, a împărțit primele două locuri la capitolul încredere în personalități politice cu președintele Iohanis”, spune Stănescu, potrivit Stiripesurse.ro.

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of