Percheziții în Olt, la persoane bănuite de spălare de bani

politie

Poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează în această dimineaţă 14 percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Olt şi Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune, spălare de bani, fals şi uz de fals.

Potrivit unui comunicat al IGPR, şase mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

Din cercetări a reieşit că, în perioada august – octombrie 2019, mai multe persoane ar fi indus în eroare comercianţi din spaţiul intracomunitar, prin plasarea de comenzi şi ridicarea de mărfuri în numele unei alte societăţi a cărei identitate ar fi fost clonată.

În scopul asigurării credibilităţii informaţiilor, în vederea stabilirii relaţiei comerciale, persoanele bănuite ar fi falsificat documente şi ar fi creat domenii web. Ulterior, mărfurile ar fi fost comercializate prin intermediul unor societăţi special create în acest sens.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.200.000 de lei, precizează sursa citată.

Percheziţiile au ca obiect identificarea de documente financiar-contabile, înscrisuri şi mijloace folosite în activitatea infracţională.

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţie Operaţiuni Speciale, precum şi al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi participă poliţişti din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. 

Articole asemanatoare