marți, aprilie 16, 2024
20.6 C
Craiova

Peste 155.500 de absolvenți de liceu încep azi bacalaureatul

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a început în urmă cu scurt timp, cu proba scrisă la Limba și literatura română. 

Mâine, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. 

Examenul este organizat în 1.095 de centre, anunță Ministerul Educației. Elevii au avut de respectat o serie de măsuri de siguranță, în contextul pandemiei de Covid-19. În sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 de candidați, dintre care aproximativ 123.800 de candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 de candidați din promoțiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00). 

Afișarea rezultatelor va fi diferită

Ministerul anunță că în acest an se va ține cont de protecția datelor cu character personal.

„Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”.

Rezultatele finale, pe 5 iulie

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Mult succes tuturor candidaților!

Foto: Pxhere.com

Ultimele stiri

(VIDEO) DOLJ: Accident cumplit pe DN 6, la Ișalnița. O femeie a fost spulberată, după ce a fost lovită de trei mașini

Un accident grav s-a petrecut luni-seara, 15 aprilie 2024, pe DN 6, în județul Dolj, în zona combinatului Ișalnița....

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner