vineri, iunie 14, 2024
17.8 C
Craiova

PNL contraatacă: moțiunea USR și AUR ar conține semnături false

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru astăzi, de la ora 12,00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moțiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR. PNL nu stă degeaba, ci vrea să analizeze dacă procedura e corectă.

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Semnături false?

Între timp, au apărut voci care susțin că semnăturile celor de USR Plus nu ar fi corecte, în sensul că multe semnături ar fi false. Concret, deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a susţinut, ieri, într-o postare pe Facebook, că moţiunea ar fi însoţită de peste 30 de semnături scanate, copiate din tabele şi cu suspiciuni de falsificare.

Drept urmare, mai mulți lideri politici au lansat suspiciuni privitoare la validitatea acestei moțiuni de cenzură, dar un semnal interesant vine din partea vicepreședintelui Senatului, Alina Gorghiu (PNL). Senatorul arată faptul că, în cadrul ședinței Birourilor Permanente Reunite de azi liberalii vor solicita o analiză a moțiunii depuse de USR-PLUS și AUR pentru a vedea dacă îndeplinește condițiile procedurale.

„Vom analiza dacă moțiunea depusă de USR – PLUS – AUR, alianța toxică, îndeplinește condițiile procedurale pentru a putea stabili calendarul.

Vă mărturisesc că sunt diverse semne de întrebare, le vom analiza pe toate”, spune Alina Gorghiu.

Și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lăsat să se înțeleagă că există posibilitatea ca moțiunea USR-PLUS-AUR să nu ajungă la votul din plenul Parlamentului.

„Dacă moțiunea alianței USR AUR nu ajunge la vot în plen suntem dispuși să vorbim cu USR și AUR, să convenim un text al moțiunii, să semneze moțiunea pentru a avea cele 234 de voturi și în 10 minute o depunem. Guvernul Cîțu trebuie să plece”, a declarat Marcel Ciolacu.

În cazul în care se dovedește viciul de procedură, atunci va fi ca o adevărată lovitură de baros pentru cei de la USR-PLUS, care s-ar trezi în fața unui episod politic extrem de rușinos. Ba mai mult, cei de la USR-PLUS s-ar putea trezi în situația de a merge cu căciula în mână la cei de la PSD pentru a susține moțiunea de cenzură, fiind ultima șansă de a-și atinge scopul politic.

 

Ultimele stiri

Campioana europeană la tenis de masă, muză pentru iubitul handbalist!

Pentru a sărbători “Ziua mondială a fotografiei în natură”, multimpla campioană la tenis de masă, Andreea Dragoman, și-a pus...

Mai multe articole din aceeasi categorie