vineri, aprilie 19, 2024
4.2 C
Craiova

PNL Olt a stabilit lista pentru Parlament

PNL Olt se întrunește în această seară în ședința de Birou Permanent Județean și va „bate în cuie” lista pentru alegerile parlamentare.

Numele au fost deja stabilite. Astfel, locul 1 la Camera Deputaților îi revine actualului deputat Gigel Știrbu. Pe locul 2 este secretarul general al organizației, Ana Maria Ceaușu, iar pe trei va fi Gabriel Stanciu, în prezent director al Agenției Naționale pentru Locuințe.

Locul 1 la Senat va fi ocupat de președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

PNL a obținut 31% vot politic la nivelul județului Olt la alegerile locale din 27 septembrie. Din cele 112 localități, PSD a câștigat 94 de primării, iar liberalii 13. Candidatul PNL la Primăria Slatina, Liviu Voiculescu, a obținut 27,23% (adică 6.858 voturi).

Voiculescu s-a declarat mulțumit de rezultate, având în vedere că Oltul este unul dintre județele în care se votează tradițional cu PSD. De altfel, el a trecut cu brio de analiza internă a PNL, în care președinții de organizații care nu au obținut scoruri bune au fost sfătuiți să facă un pas în spate.

Ultimele stiri

Casa lui Alexandru Macedonski din Goiești va fi reabilitată și pusă în valoare

Casa memorială a poetului Alexandru Macedonski din comuna doljeană Goiești va fi reabilitată și pusă în valoare de către...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner