duminică, iulie 3, 2022
26.8 C
Craiova

Polițist din Vâlcea, prins în flagrant: „vindea” unui infractor date din dosar

Un polițist din Vâlcea a fost reținut de DNA pentru că ar fi dat informații din anchetă unui inculpat acuzat de fraude informatice

Polițistul lucra la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și e acuzat că, pentru 14.500 de euro, i-ar fi dat informații din anchetă unui inculpat acuzat de fraude informatice.

Comunicatul DNA:

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Dandea Mihai, în calitatea menționată mai sus, începând din toamna anului 2020 și până în luna martie 2022, ar fi pretins periodic mai multe sume de bani de la o persoană cercetată într-un dosar penal al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea pentru săvârșirea unor infracțiuni informatice, și ar fi primit în total suma de 15.400 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri.
Concret, printre altele, inculpatul ar fi pretins și primit suma de bani menționată mai sus pentru a pune la dispoziția persoanei respective informații confidențiale din dosarele D.I.I.C.O.T., despre care ar fi avut cunoștință în virtutea atribuțiilor sale de serviciu.
În același context, la data de 28 martie 2022, inculpatul Dandea Mihai ar fi primit suma de 500 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului Dandea Mihai i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 martie 2022, inculpatul este prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se arată în comunicatul DNA.

Ultimele stiri

La mulți ani, Slatina ❗

Televiziunea Euro Oltenia Info a fost alături de slătineni la aniversarea celor 43 de ani de la trecerea orașului...

Mai multe articole din aceeasi categorie