Autor: Tudor ARTENIE
Întâmplarea pare desprinsă din filmele de comedie vechi, cu gaguri multe. Cu Stan și Bran și o scară care se rotește și îl nimerește din toate pozițiile pe nătărăul duios supraponderal. Dar nu e din filme. E dintr-o secție de poliție din București. Și nu s-a petrecut pe vremea filmului mut, ci acum câteva zile.
Povestea cu bomba, pe scurt!
Un cetățean a observat că de țeava de eșapament a mașinii sale e prins cu bandă adezivă un pachet care ticăie de parcă ar avea un ceas înăuntru. Omul a presupus că e o bombă și a sunat la 112. I s-a făcut legătura cu poliția și i s-a spus să aducă pachetul suspect la secție.
Zis și făcut!… Ascultător și încrezător în expertiza profesioniștilor, cetățeanul nostru a dus pachetul la secția de poliție. Nu știu dacă l-a dus cu sacoșa cu autobuzul, cu vreo mașină sau pe jos. Cert e că pachetul a ajuns în mâna agenților de poliție, iar aceștia l-au desfăcut, au văzut că seamănă cu o bombă artizanală și, până să cheme pirotehniștii, au apăsat pe butoanele dispozitivului… O dată cu anunțarea pirotehniștilor, le-a venit și mintea la cap și au evacuat clădirea…
Poliția tace ca în filmele mute.
Întâmplarea a fost relatată de o televiziune de știri cu acoperire națională. Am crezut că Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și Ministerul de Interne vor explica public ce s-a întâmplat. Autoritățile au ales să fie extrem de discrete. Nici măcar dl Lucian Bode, un ministru care știe care știe care este valoarea imaginii publice (nu știu dacă alte lucruri știe, dar chestiunea cu imaginea îi este familiară), nu a spus nimic. Instituția poliției, altminteri gălăgioasă – țineți minte cum difuza imnul țării în perioada stării de urgență din pandemie -, tace cu încăpățânare.
E drept, e greu de explicat cum de a fost sfătuit omul să-și ia bomba în cârcă și să o ducă la o secție de poliție. Dacă sărea în aer când a demontat bomba de pe mașină? Dacă sărea în aer pe drum? Dar dacă exploda în secția de poliție? Bine că nu s-a întâmplat nimic din toate astea!
Bomba nu a explodat, dar ne-a arătat cât de periculos poate fi analfabetismul funcțional.
Polițiștii implicați în „călătoria și tratamentul ” bombei sunt reprezentarea vie (pentru că bomba nu a sărit în aer!) a analfabetismului funcțional. Oameni care pot citi regulamente, dar nu le pot pricepe. De asemenea, sunt reprezentarea vie (am zis un pic mai sus că au avut noroc) a unui sistem în care lucrează mai mulți plagiatori decât infractori scăpați peste granițe.
Atunci când un stat este structurat în schemă feudală, angajările în instituțiile care asigură salarii bune și pensii mari la vârste mici devin mize de viață. Pentru un porc, o vacă, un plic cu bani, „copilul” poate intra la școala de polițiști și devine „un om făcut”. Cu o lucrare plagiată pe care nici măcar nu a înțeles-o, un șef mai mic poate deveni un șef mai mare. Iar șirul exemplelor este nesfârșit, de la mic la mare, totul e de vânzare!…
Cetățeanul – prezumptiv vinovat.
Unul dintre cele mai tari efecte ale mobilării instituțiilor de forță cu oameni cu minte puțină este acela al transformării cetățeanului într-un prezumtiv vinovat. Ca să se protejeze, sistemul atacă din start și îl consideră pe cetățean un potențial infractor. Așa că îl poate opri oriunde și oricând, chiar dacă cetățeanul doar merge pe trotuar.
Fără să fi făcut vreo greșeală în trafic, un echipaj de poliție m-a tras pe dreapta. A vrut să verifice dacă nu cumva consumasem alcool sau alte „substanțe interzise”. I-am spus agentului că face un abuz oprindu-mă, nu încălcasem nicio lege. „Păi și cum să-i depistăm pe cei care au băut și să împiedicăm vreun accident?” m-a întrebat. I-am răspuns că nu e treaba mea să le spun cum se face această meserie, dar mie mi-a luat 10 minute din viață pentru că a putut… Și i-am mai zis că răspunsul la întrebare ar trebui să-l primească de la plagiatorii care conduc instituția. Cred că dacă-i spuneam că duc o bombă în portbagaj, agenții m-ar fi trimis până la cea mai apropiată secție de poliție.