Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Poliţistul care a oprit-o în trafic pe Simona Halep pentru o farsă e slătinean: „Credem că am surprins-o într-un mod plăcut!”

Un tânăr din Slatina, inspector în cadrul Poliţiei Rutiere din Ilfov, a fost cel care a oprit luni în trafic maşina în care era tenismena Simona Halep. Adrian Covaciu a povestit momentul pus la cale de Poliţia Română pentru campioană. A fost o experienţă unică pentru cei trei poliţişti, care au avut şansa să o felicite pe Simona şi să se fotografieze cu ea chiar în aeroport.

Adrian Covaciu are 29 de ani şi este din Slatina. Din 2012, după ce a absolvit Academia de Poliţie, lucrează la Poliţia Rutieră Ilfov. Luni a făcut parte din echipa care a regizat o farsă pentru Simona Halep, la sosirea în ţară. El a oprit în trafic, în incinta aeroportului, maşina în care se aflau Simona Halep, tatăl său şi şoferul. A invocat probleme cu documentele maşinii şi a început verificarea lor, când campioana a intervenit, cu amabilitate, să îl roage să se grăbească.

„Imediat după ce a plecat de la salonul oficial din aeroport am oprit-o undeva tot în aeroport, în zona «rond Mercedes». Am oprit-o personal, i-am solicitat conducătorului auto documentele, am invocat nişte probleme cu autoturismul condus, moment în care domnişoara Halep a intervenit să îmi spună că e destul de obosită şi că se grăbeşte şi dacă poate găsi clemenţă, să o lăsăm să meargă mai repede. Atunci au apărut colegii mei cu florile şi cu surpriza şi noi credem că am surprins-o într-un mod plăcut”, a spus slătineanul.

Flori de la o poliţistă campioană, pentru Halep

Pentru Adrian Covaciu a fost o onoare să ia parte la acest moment unic alături de Simona Halep. La fel şi pentru colegii săi care au făcut parte din scenariu: subcomisarul Andrei Codău, purtător de cuvânt al MAI, şi Loredana Dinu, ofiţer de presă în cadrul Ministerului, şi ea sportivă de performanţă.

Simona Halep a gustat din plin farsa oamenilor legii. A coborât din maşină, s-a bucurat de florile primite şi s-a fotografiat, veselă, cu poliţiştii care i-au urat, într-un mod atât de frumos, „Bun venit acasă!”. Scenariul a fost organizat, până în cele mai mici detalii, de Poliţia Română. Poliţistul în ţinută de gală, subcomisarul Andrei Codău, i-a înmânat campioanei o fotografie surprinsă în timpul finalei de la Roland Garros şi i-a urat succes în continuare.

„Anul acesta am decis sa te sancţionăm pentru că ai depăşit viteza legală la Paris. Te-am surprins cu 172 de km/h. Noi acum puncte nu-ţi mai dăm, că ai destule puncte la Paris. Îţi urăm mult succes, să fii numărul 1 cât mai mult timp”, i-a spus Simonei poliţistul Andrei Codău.

Sursa: Olt Tv

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of