vineri, martie 24, 2023
4.6 C
Craiova

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul Uniunea Europeană- Balcanii de Vest

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Summitul de la Tirana va începe marţi, 06.12.2022, şi este primul eveniment de acest gen organizat într-o capitală din regiune, fapt care reconfirmă angajamentul european în raport cu statele din Balcanii de Vest. „Reuniunea la nivel înalt va constitui o nouă ocazie pentru reiterarea angajamentelor reciproce dintre Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest în privinţa procesului de integrare europeană, precum şi a avansării cooperării politice şi sectoriale, inclusiv în contextul gestionării consecinţelor războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La Summit vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale”, arată sursa citată.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va reitera disponibilitatea de continuare a sprijinului ţării noastre pentru eforturile şi acţiunile concrete de integrare a ţărilor din regiune în Uniunea Europeană. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va prezenta poziţia României de susţinere a avansării procesului de extindere a Uniunii Europene, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor, va accentua aspectele legate de necesitatea consolidării rezilienţei partenerilor, de sprijinul european în sectoare precum cel energetic, al transformării digitale, al securităţii cibernetice şi al gestionării migraţiei. Cu prilejul Summitului va fi adoptată Declaraţia de la Tirana, care reflectă sprijinul Uniunii şi al statelor membre faţă de perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, dar şi o serie de preocupări, inclusiv cele privind necesitatea alinierii partenerilor din regiune la politica externă a UE.

Ultimele stiri

DOLJ: Au murit pe loc! Accident grav pe DN 56 Craiova – Calafat

În noaptea de 23/24 martie a.c., ora 01.10 polițiștii Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner