sâmbătă, noiembrie 27, 2021
5.6 C
Craiova

Primăria Slatina a început distribuirea tichetelor de Crăciun

Municipalitatea slătineană a început, de astăzi, acţiunea de distribuire a Tichetelor Sociale de Crăciun, operaţiune ce se va derula prin intermediul Poştei Române.

Astfel, din numărul total de 4.419 cereri depuse iniţial de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat şi pensionari cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei, vor primi propriu-zis tichetele sociale 4.367 persoane.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Emil Moț. Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 28 septembrie – 23 octombrie, persoanele direct vizate având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre cele zece puncte amenajate pe rază întregului oraş, fie prin poşta electronică la adresa: office@das-slatina.ro.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie şi igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbracăminte şi încălţăminte.

Beneficiarii var putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 135 de unități comerciale de pe rază municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi ataşata fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor.

Totodată, lista respectivă poate fi consultată online şi pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica „lnformatii de interes public”.

Ultimele stiri

Ambasadorul Italiei a vizitat fabrica Pirelli din Slatina

ES Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la București, s-a aflat astăzi, pentru scurt timp, la Slatina. El a vizitat...

Mai multe articole din aceeasi categorie