joi, ianuarie 27, 2022
-2.3 C
Craiova

Primăria Slatina impune reguli stricte pentru taxiuri și magazine

Primăria Slatina anunță efectuarea mai multor acțiuni la nivelul municipiului. Printre acestea, livrarea la domiciliu către persoanele în vârstă a unor produse de strictă necesitate. De asemenea, Primăria interzice transportul în taximetre a mai mult de două persoane.

Redăm comunicatul de presă remis de municipalitate:

Urmare a emiterii Ordonanței Militare nr.2 din 21.03.2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID – 19, cât și a întrunirii din data de 23.03.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență vă aducem la cunoștință efectuarea următoarelor demersuri la nivelul municipiului Slatina:

– Oferirea de servicii persoanelor vârstnice (peste 65 de ani) aflate în dificultate.

Prin personalul Direcției de Asistență Socială Slatina se pot livra la domiciliu produse de strictă necesitate cu mențiunea că transportul este gratuit iar persoana care solicit acest serviciu va achita contravaloarea produselor respective. De luni până joi, între orele 9 – 16 și vineri între orele 9 – 14 solicitările vor fi preluate prin intermediul numerelor de telefon 0349.801.570; 0765.381.606; 0766.677.906 livrarea produselor solicitate până la ora 12:00 urmând a se va face în cursul aceleiași zile iar pentru produsele solicitate după ora 12:00 livrarea se va face în ziua următoare.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Slatina vor prezenta legitimația de serviciu care atestă faptul că sunt autorizați să desfășoare această activitate.

– În intervalul orar 06:00 – 22:00 se recomandă desfășurarea activității în regim de taxi cu limitarea numărului de pasageri la 2 persoane numai pentru motivele prevăzute la art. 4 din Ordonanța Militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19;

În intervalul orar 22:00 – 06:00 activitatea în regim de taxi cu limitarea numărului de pasageri la 2 persoane este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4 din Ordonanța Militară nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19.

-Suspendarea temporară a activităților de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centre comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.

-Interzicerea frecventării și închiderea prin împrejmuire a tuturor parcurilor și locurilor de joacă de pe raza municipiului Slatina pe întreaga perioadă a stării de urgență.

Încă o dată apelăm la rațiunea, calmul și responsabilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră.

Vă mulțumim că alegeți să vă informați din surse oficiale și vă asigurăm ca vom da dovadă de aceeași transparență ca și până acum, cu privire la măsurile pe care le vom lua pentru locuitorii orașului nostru!

Ultimele stiri

VIDEO. Liderul Sindicatului „Aluministul” explică situația de la ALRO Slatina

Constantin Popescu, liderul Sindicatului „Aluministul” din ALRO Slatina a explicat, în cadrul emisiunii „Rațional”, ce se întâmplă la ALRO. https://www.youtube.com/watch?v=U6GOcORynUY

Mai multe articole din aceeasi categorie