Primarul din Balș a condus o nouă ședință a Asociației Orașelor

Consiliul Director al AOR (Asociația Orașelor din România) întrunit sâmbătă, 6 februarie 2020, a avut pe ordinea de zi o temă specială: colaborarea concretă și direct cu primarii din Republica Moldova.

“Este convingerea noastră că primarii din Republica Moldova trebuie să beneficieze de o investiție românească de încredere și fonduri, pentru a dezvolta, concret, prin proiecte utile, comunitățile pe care le reprezintă”, a spus președintele AOR care este și primarul localității Balș, Mădălin Ady Teodosescu.

“AOR pune la dispoziția comunităților de peste Prut experiența comună a tuturor administrațiilor performante din România. Dezvoltarea locală este, până la urmă, cheia integrării europene a Republicii Moldova. Chemăm și Guvernul României alături de noi, într-un proiect care poate aduce bunăstare și dezvoltare acolo unde este cea mai mare nevoi, în mijlocul comunităților locale din Republica Moldova”, a mai punctat Teodosescu, pentru euroolteniainfo.com.

La rândul său, președintele executiv AOR, Ionel Chiriță, a subliniat importanța unui sprijin necondiționat din partea autorităților române față de o dezvoltare locală competentă, unitară și concretă a Republicii Moldova.

“Cei mai mulți dintre membrii AOR sunt primari cu experiență care au muncit, timp de câteva mandate, pentru a dezvolta comunitățile care i-au ales. De ce să nu folosim această experiență pentru a coordona un program românesc de investiții în Republica Moldova?”, a subliniat Ionel Chiriţă, președinte executiv AOR.

Invitați din Guvern și din Republica Moldova

La ședința de deschidere a lucrărilor Consiliului Director AOR au participat, alături de președintele organizației Mădălin Ady Teodosescu și Ionel Chiriţă, preşedinte executiv AOR, 18 primari de oraşe, membri ai asociației Congresul Autorităților Locale din Moldova și 45 de primari membri AOR. Vetuţa Stănescu, secretar de stat Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Gabriel Friptu, director Ministerul Fondurilor Europene România, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava au completat lista participanților la evenimentul găzduit de către Marius Ursaciuc, primarul orașului Gura Humorului şi vicepreședinte AOR.

Articole asemanatoare