Primarul Slatinei, mulțumiri publice lui Paul Stănescu: „E omul care ne aduce centura”

Primarul Slatinei, Emil Moț, i-a mulțumit public deputatului PSD de Olt, Paul Stănescu, pentru ajutorul dat în realizarea viitoarei centuri mediene a orașului.

Reamintim că în urmă cu câteva zile, Parlamentul a dat vot favorabil trecerii cu titlu gratuit a unui teren din proprietatea Ministerului Apelor și Pădurilor către Consiliul Local Slatina, teren pe care urmează să treacă viitorul drum. Demersul a fost inițiat în urmă cu un an de Paul Stănescu, iar proiectul de lege a fost susținut de toți parlamentarii PSD de Olt și votat de toți colegii lor de partid din Parlament. La vot au fost împotrivă cei de la PNL și USR. Cu o excepție, Gigel Știrbu. Primarul Emil Moț i-a mulțumit și lui.

„Cu toate că PNL a avut ordin pe unitate, să spun așa, să nu voteze, domnul deputat Știrbu a votat. Și cu această ocazie îi mulțumesc pentru că a făcut un lucru bun pentru slătineni”, a precizat Moț, la Olt Tv.

În opinia sa, meritul îi revine lui Paul Stănescu.

„Cea mai importantă persoană care a făcut, de un an de zile, toate demersurile pentru ca Slatina să aibă această centură este domnul președinte Paul Stănescu. Fără ajutorul dânsului acest lucru nu putea să se întâmple. Domnul președinte PSD Olt Paul Stănescu este omul care a reușit să ne aducă nouă, slătinenilor, această centură”, a mai spus primarul.

Centura mediană a Slatinei este un proiect finanțat de Consiliul Local și va costa în jur de 60 de milioane de lei. Drumul va scoate traficul greu din oraș și va uni zonele industriale.

Votat în Consiliul Local acum un an, proiectul a trebuit să obțină, prin votul Parlamentului, un teren care nu se afla în proprietatea municipalității. După votul din 23 iunie, se va emite o hotărâre de Guvern, apoi pot începe următoarele etape, inclusiv licitația pentru desemnarea unui constructor.

Articole asemanatoare