Un proiect de lege care prevede obligativitatea vaccinării copiilor ar putea fi dezbătut în procedură de urgență. Proiectul de act normativ se află în dezbatere de peste doi ani în comisiile parlamentare de la Camera Deputaților, după ce Senatul a adoptat actul normativ în octombrie 2017.
Amenzi de 10.000 de lei pentru părinți
Proiectul prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar părinții care refuză să participe la acțiuni de informare cu privire la beneficiile imunizării pot fi amendați. Dacă părintele sau tutorele legal nu participă la astfel de întâlniri, care vor fi organizate inclusiv de medicul de familie, el poate primi o amendă de până la 10.000 de lei. Părintele poate refuza vaccinarea copilului său doar dacă cel mic prezintă o reacție adversă la unul dintre vaccinuri sau mai multe. Intoleranța copilului va fi atestată printr-un certificat.
Copiii nevaccinați nu vor avea acces în grădinițe sau școli
Mai mult, dacă actul normativ va fi adoptat în forma actuală, copiii nevaccinați ar putea să nu mai fie acceptați la grădinițe sau la școli. Unitățile de învățământ vor avea obligativitatea să solicite, la înscrierea minorului o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor. Dacă minorul nu este imunizat sau schema de vaccinare este incompletă, el tebuie vaccinat în maximum un an.
Vaccinurile obligatorii pentru intrarea unui copil în colectivitate sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatita B.
Interdicții pentru personalul medical
Proiectul prevede că personalului medico-sanitar și farmaceutic i se interzice să vorbească împotriva vaccinării. Astfel personalul medico-sanitar și farmaceutic cu drept de liberă practică, indiferent de specialitate, are următoarele obligații:
a) să nu furnizeze informații eronate, nedovedite științific, tendențioase legate de vaccinuri și activitatea de vaccinare;
b) să prescrie vaccinarea pentru pacienții din grupe de risc, dacă este cazul, care sunt în monitorizarea lor clinică.
Pro și contra vaccinării obligatorii
Actualii guvernanți susțin necesitatea vaccinării minorilor, cu precizarea că părinții ar urma să decidă în final dacă își vor vaccina sau nu copiii.
Pe de altă parte, cei care se opun vaccinării obligatorii susțin că ar exista studii științifice care arată despre ineficiența și periculozitatea actului vaccinării și că părinții vor fi amendați cu sume de pana la 10.000 de lei indiferent dacă copilul a manifestat reactii postvaccinare.
Militanții antivaccinare mai susțin și că vor fi obligatorii vaccinările inclusiv pentru personalul medico – sanitar din unitățile sanitare publice și private, precum și pentru alt personal din unitățile publice și private (indiferent dacă sunt unități medicale sau nu), care prin natura atribuțiilor sunt expuse suplimentar la boli infecțioase. Practic, ar fi vorba de toți cei care lucrează cu publicul (vânzătoare, casiere, educatoare, muncitori necalificați, învățători, avocați, polițiști, profesori etc.), iar categoriile exacte urmează a fi stabilite prin hotărâre de guvern.
Prin introducerea vaccinării obligatorii, statul dorește un control mai bun al bolilor care pot fi prevenite prin imunizare.