joi, februarie 22, 2024
-1.5 C
Craiova

Proxenetism la o casa de copii din Valcea! Mai multe minore, obligate de o colega sa se prostitueze!

O tânără în vârstă de 16 ani din judeţul Vâlcea, aflată în custodia Direcţiei pentru Protecţia Copilului, este cercetată sub control judiciar pentru comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, fiind acuzată că timp de doi ani a constrâns mai multe fete minore, şi ele instituţionalizate, să se prostitueze, scrie News.ro.

Potrivit datelor făcute publice luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, săptămâna trecută poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au autosesizat şi au demarat cercetările faţă de tânăra în vârstă de 16 ani suspectată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.   

”În fapt, în perioada 2016 – 2018, tânăra din municipiul Râmnicu Vâlcea a determinat mai multe minore, în repetate rânduri şi prin constrângere cu acte de violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi” precizeză o informare a IPJ Vâlcea.  

Surse judiciare au declarat că fata este instituţionalizată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, iar victimele erau şi ele fete aflate în centrul de plasament.

Reprezentanţii DGASPC Vâlcea au declarat că fata provine dintr-o familie care la rândul ei a abuzat-o fizic şi că şi ea folosea agresiunea faţă de colegele ei. Aceştia susţin, de asemenea, că, de-a lungul timpului, fata a avut parte de mai multe şedinţe de consiliere psihologică, dar fără rezultat.

”Noi am luat toate măsurile care au ţinut de noi, în final am cerut sprijinul Poliţiei” a declarat directorul DGASPC Vâlcea, Nicoale Badea.

Sâmbătă, adolescenta a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, apoi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Ultimele stiri

Stadioanele mari din România, adevărate găuri negre pentru bugetele locale! Arena „Ion Oblemenco“, minus uriaș

Stadioanele mari din România se dovedesc adevărate găuri negre pentru bugetele locale! Tara noastră se poate lăuda cu o...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner