marți, mai 18, 2021
13 C
Craiova

PSD, în capcană

Autor: Tudor Artenie

PSD începe anul 2020 într-o situație dificilă. Anul trecut, social-democrații au pierdut alegerile europarlamentare și prezidențiale, dar au pierdut și doi președinți. Liviu Dragnea e la închisoare, iar Viorica Dăncilă este istorie. Sunt în criză internă și au o conducere interimară care are un singur obiectiv real: congresul din februarie.

Alegerea primarilor în două tururi de scrutin este prima provocare pentru PSD.

PSD conduce majoritatea orașelor și comunelor din România. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu îl avantajează deloc. Un al doilea tur pentru alegerea unui primar, în orice localitate, va separa PSD de restul partidelor, care se vor uni. Așa cum este legea electorală acum, un candidat care câștigă turul de scrutin, chiar dacă nu are peste 50 la sută, devine primar. În două tururi însă, „campionii” pot pierde dacă celelalte partide se unesc în spatele unui candidat din PNL, USR sau PMP. Lucru mai mult decât posibil. S-a văzut și în Parlament, la moțiunea de cenzură și, apoi, la instalarea cabinetului Orban, dar și la prezidențiale.

Prin urmare, PSD se va opune schimbării legii de alegere a primarilor.

Alături de PSD, UDMR are același interes, și se va opune alegerii primarilor în două etape. UDMR are un concurent serios în Partidul Civic Maghiar (PCM), partid de dreapta, care susține autonomia Ținutului Secuiesc. PCM s-a aliat până acum pe liste cu UDMR și au negociat candidați comuni la diferitele alegeri. Dar dacă au ocazia să câștige primării pe cont propriu, cei din PCM o vor face.

Problema este că nici PSD, nici UDMR nu au o majoritate care să oprească schimbarea legii. Vor căuta aliați. E posibil să găsească aliați, e posibil să nu găsească. Dar în ambele variante, PSD va avea de suferit.

Dacă legea trece, social-democrații riscă să piardă alegerile locale. Dacă social-democrații adună o majoritate parlamentară și legea nu trece, vor deveni din nou o țintă în campania electorală. Partidele care au sprijinit schimbarea guvernării din noiembrie anul trecut vor face front comun și vor pune PSD la zid. Iar președintele Klaus Iohannis va continua „războiul” cu PSD. Oricum ar fi, social-democrații vor ieși șifonați din campania pentru locale. Iar acest lucru se va traduce printr-o nouă înfrângere.

Tema alegerilor anticipate se va citi în aceeași cheie.

Dacă PSD se va opune anticipatelor, va fi zugrăvit ca un partid care face abuz de putere în Parlament și se opune unui exercițiu democratic. Dacă, totuși, vor avea loc alegeri anticipate, PSD, aflat pe un trend descendent confirmat de rezultatele ultimelor alegeri, le va pierde.

Social-democrații sunt într-o capcană din care cu greu pot ieși. Mai mult, conducerea interimară nu poate garanta deputaților și senatorilor că vor mai prinde un loc pe liste la alegerile viitoare. Este mai mult decât probabil să apară noi transferuri spectaculoase de la PSD la PNL. Noi „dezertări” și noi trădări.

Principiul „noi nu lăsăm pe nimeni în urmă” sună frumos, dar nu mai e de actualitate.

Congresul programat în februarie poate schimba ceva din imaginea PSD dacă în interiorul partidului va avea loc o luptă de idei reală. Dacă vor pune pe masă un plan de reformare autentic. Dacă social-democrații se vor pune cu burta pe carte și vor citi despre social-democrația modernă. Dacă vor veni cu (mulți) oameni noi. Și dacă tot ceea ce vor decide în plan politic va fi determinat de interesul comunităților și României, și nu de interesele personale sau ale grupurilor din interiorul partidului.

Dar dacă planul de reconstrucție a partidului va avea doar obiective electorale imediate, PSD va avea un an 2020 de coșmar. Iar taciturnul președinte Iohannis va intra în istorie ca președintele care a trimis la culcare cel mai mare partid din România.

Ultimele stiri

Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind ceremonia lui Donald Trump

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea - pentru două fapte de trafic de influență...

Mai multe articole din aceeasi categorie