duminică, februarie 28, 2021
5.6 C
Craiova

PSD Olt are șapte parlamentari

În urma redistribuirii voturilor, PSD Olt mai câștigă un mandat de deputat, în persoana lui Emil Albotă, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Astfel, Albotă este cel de al cincilea deputat de Olt care va merge în Parlamentul României.

PSD a câștigat duminică, 6 Decembrie, două mandate de senator (Paul Stănescu şi Siminica Mirea) și cinci de deputat (Marius Iancu, Cătălin Grecu, Florin Barbu, Adrian Chesnoiu, Emil Albotă).

Adrian Chesnoiu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care le mulțumește oltenilor pentru vot.

„Dragi prieteni,

În urmă cu un an porneam la drum într-un proiect politic inedit alături de Omul Ion Doldurea: construirea unei echipe politice noi la PSD Caracal! Am avut toată susținerea și încrederea domnului Paul STĂNESCU – Secretar General PSD și a domnului Marius OPRESCU – președinte PSD OLT, cărora le mulțumesc și pe această cale.

Am plecat la drum cu dorința de a aduce o schimbare reală în modul de a ne implica toți în viața comunității: cu suflet, cu solidaritate, cu empatie, cu înțelepciune – pentru oameni!

După luni bune de muncă au început să apară rezultatele: o echipă unită, profesionistă, muncitoare și onestă! Dialogul cu cetățenii ne-a ajutat să gândim realist și cu bun simț măsurile și proiectele ce trebuie realizate pentru caracaleni și pentru Caracal.

La alegerile locale am avut satisfacția ca peste 53% dintre caracaleni să ne valideze ca echipă, obținând funcția de primar, viceprimar și majoritate în Consiliul Local.

Pe 6 decembrie am fost supuși unui nou test, de data aceasta la alegerile parlamentare, unde PSD OLT a venit cu o listă de candidați competenți, buni profesioniști pentru Parlamentul României.

Am fost onorat să fiu propunerea Organizației PSD Caracal pentru funcția de deputat și m-am bucurat pentru nominalizarea colegului nostru Șerban Cernat pentru Senat.

Și de această dată caracalenii în mod special, și oltenii în general, ne-au acordat votul lor de încredere: aproximativ 60% dintre caracaleni și peste 57% dintre olteni au votat listele de candidați ale PSD OLT, obținând astfel 5 mandate de deputați și 2 de senator.

Le mulțumesc pe această cale tuturor caracalenilor și oltenilor care ne-au fost alături, tuturor primarilor PSD OLT care s-au mobilizat exemplar și nu în ultimul rând minunatei echipe PSD Caracal, care a devenit în ultimul an familia mea politică.

Votul dumneavoastră mă bucură dar mă și responsabilizează!

Personal, am câștigat mult mai mult. Am câștigat prieteni noi, am câștigat aprecierea și încrederea oamenilor cu care împărtășesc dragostea pentru aceste locuri, pentru România și pentru români.

Cel mai de preț cadou al sărbătorilor anului 2020!

Vă mulțumesc! Duc mai departe mesajul nostru, voința noastră în Parlamentul României. Rămân parte a marii echipe PSD Caracal!

Dumnezeu să ne aibă pe toți în paza Sa! Împreună putem să ne asigurăm un trai mai bun!”

Ultimele stiri

Polițiștii șpăgari de la Olt, ajutați de Curtea de Apel Craiova: flagrantul e respins!

Probele prin care era dovedit flagrantul în cazul celor patru polițiști șpăgari de la Poliția Rutieră Olt au fost...

Mai multe articole din aceeasi categorie