joi, decembrie 9, 2021
0.4 C
Craiova

Raluca Turcan e la Slatina: are discuții despre salariul minim cu marile companii

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, se află azi într-o vizită de lucru la Slatina. Ea va discuta cu managementul societăţilor de pe platforma industrială, Alro S.A şi Prysmian, după care va avea o întâlnire cu şefii insituţiilor aflate în subordinea ministerului pe care-l conduce.

Raluca Turcan are două subiecte pe care le va discuta cu cei din companii – salariul minim și vârsta de pensionare. Nu și problemele de ordin economic – ajutorul de stat destinat marilor consumatori energetici în valoare de 50 de milioane de euro. Acest subiect ține de Ministerul Energiei, deci nu va fi pe agenda Ralucăi Turcan, chiar dacă este, probabil, cel mai important pentru Alro Slatina. În condițiile în care banii nu au ajuns încă integral în conturile societății.

Șeful PNL Olt, Liviu Voiculescu, este cel care o va însoți pe Raluca Turcan în vizita sa în Slatina. „Este chiar o vizită de lucru, pentru că doamna ministru are în plan ca la finele lunii octombrie să vină cu o variantă agreată a salariului minim. Pentru asta e nevoie de discuții atât cu cei din sistem – funcționarii din deconcentrate, cât și cu partenerii sociali și mediul economic. Chiar dacă avem o criză politică, aceasta nu trebuie să fie și una care să afecteze proiectele demarate. Prezența la Slatina a ministrului Raluca Turcan arată că miniștri liberali își fac treaba și onorează promisiunile făcute românilor”, ne-a spus Liviu Voiculescu.

 

 

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie