sâmbătă, octombrie 16, 2021
10.3 C
Craiova

Reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne al UE, la Luxemburg

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al Uniunii Europene se reuneşte astăzi și mâine la Luxemburg, pentru a discuta, printre altele, despre Strategia UE privind drepturile copilului, arestarea preventivă, Parchetul European, Cartea albastră, migraţie, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

În prima zi a reuniunii, la 7 octombrie, vor fi luate în discuţie subiecte legate de domeniul Justiţie (Strategia UE privind drepturile copilului, Arestarea preventivă, Parchetul European), în timp ce în cea de-a doua zi, vor fi abordate teme legate de Afaceri Interne (Cartea albastră sau migraţie).

Miniştrii justiţiei din UE urmăresc să aprobe concluziile Consiliului referitoare la Strategia UE privind drepturile copilului. Strategia, prezentată de Comisia Europeană la 24 martie 2021, propune acţiuni concrete pentru protecţia, promovarea şi asigurarea respectării drepturilor copilului. Strategia atrage atenţia asupra necesităţii garantării drepturilor copiilor, în condiţiile în care 18,3% din populaţia UE este reprezentată de copii, 22,2% dintre copiii din UE sunt în categoria de risc de sărăcie sau excluziune socială, o treime dintre cererile de azil către UE în 2020 au fost pentru copii, iar 29% dintre copiii cu vârste între 10 şi 18 ani au raportat utilizarea online a datelor cu caracter personal într-un mod care nu le-a plăcut, conform https://ec.europa.eu/.

Consiliul va include pe agenda de azi şi dezbaterea privind arestarea preventivă, o chestiune care are un impact asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor şi care este, de asemenea, importantă pentru încrederea reciprocă între sistemele judiciare ale statelor membre.

Tot astăzi, miniştrii vor trece în revistă activitatea Parchetului European (EPPO), în special în primele luni de la începerea funcţionării acestuia. Parchetul European (EPPO) este un organism independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, inclusiv: frauda, corupţia, spălarea banilor, frauda transfrontalieră în materie de TVA. EPPO şi-a început activitatea la 1 iunie 2021. Instituţiile şi organismele UE, precum şi autorităţile competente din cele 22 de state membre care au aderat la EPPO trebuie să raporteze către EPPO orice comportament infracţional care afectează bugetul UE.

În 8 octombrie, se aştepată adoptarea fără dezbatere de către Consiliu a Directivei privind cartea albastră. Noile norme stabilesc condiţiile de intrare şi de şedere pentru resortisanţii cu înaltă calificare din afara UE care vin să locuiască şi să lucreze în UE şi vizează atragerea şi păstrarea lucrătorilor cu înaltă calificare, în special în sectoarele care se confruntă cu o lipsă de personal calificat. Preşedinţia Consiliului şi Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu cu privire la proiectul de directivă în mai 2021.

De asemenea, la 8 octombrie, miniştrii afacerilor interne vor discuta despre provocările generate de verificarea şi luarea în custodie publică a migranţilor. În plus, Comisia şi preşedinţia vor informa miniştrii cu privire la progresele înregistrate în elaborarea planurilor de acţiune privind migraţia pentru ţările de origine şi de tranzit prioritare. În iunie 2021, Consiliul European a solicitat prezentarea unor astfel de planuri de acţiune şi includerea unor obiective clare, a unor măsuri de sprijin suplimentare şi a unor calendare concrete.

Miniştrii vor desfăşura o dezbatere privind dimensiunea digitală a investigării abuzului sexual asupra copiilor, mai notează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

Ultimele stiri

Cea mai mare infrastructură de Inteligență Artificială se construiește lângă Craiova

Cel mai mare centru de date din Europa centrală și de sud-est se construiește lângă Craiova, în comuna Mischii....

Mai multe articole din aceeasi categorie