vineri, iulie 1, 2022
27.3 C
Craiova

Rezerve de valută și aur de peste 43 de miliarde de euro la BNR

Banca Naţională a României  (BNR) a anunțat că la 30 aprilie 2021, rezervele valutare de la BNR erau de 38,3 miliarde de euro, față de 35,7 miliarde de euro la 31 martie 2021.

În cursul lunii trecute au avut loc următoarele operaţiuni:

  • intrări de 4,17 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de 3,5 miliarde de euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • ieşiri de 1,58 de miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone și, ca urmare a  evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,88 miliarde de euro.

În aceste condiții, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 aprilie 2021 au fost de 43,19 miliarde de euro, faţă de 40,5 miliarde de euro la 31 martie 2021.

Plăţile scadente în luna mai 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează 222 milioane euro.

 

 

 

Ultimele stiri

Acuzații de delapidare la BRD: percheziții și în Olt, Gorj și Vâlcea

Polițiștii din Capitală fac percheziții în București și alte 12 județe într-un dosar în care este vizat un fond...

Mai multe articole din aceeasi categorie