“Route 66”, noul proiect de tara

VALENTIN NAUMESCU realizeaza o excelenta analiza a oportunitatilor de dezvoltare a Romaniei, pornind de la contextul intern actual si dupa modelul celei mai avansate democratii mondiale, SUA.

Pentru cei care nu stiu, Route 66 a fost un drum inaugurat in Statele Unite in 1926, in zorii vietii active a ceea ce americanii numesc Greatest Generation(generatia stralucita, nascuta in primele doua decenii ale secolului XX).

Un drum strategic cu o lungime de aproape 4.000 km, care lega America de la Chicago (Illinois) la Santa Monica (California), traversand Mid West si fiind supranumit Mother Road sau Main Street of America.

De Route 66 se leaga o parte importanta din povestea de succes a modernizarii, interconectarii si dinamicii industriale, tehnologice si socio-culturale a Statelor Unite, in perioada interbelica si chiar ulterior, pana pe la inceputul anilor ’60.

Un drum care a fost parcurs in deceniile de dupa inaugurare de sute de milioane de americani cu interese si optiuni de viata foarte diferite si care a servit pentru nenumarate proiecte de dezvoltare nationale, regionale si locale.

Astazi nu mai exista ca atare, fiind fie redenumit, pe anumite portiuni, fie transformat in coridoare de autostrazi incrucisate, etajate si ramificate. Dar semnificatia de progres a acelui drum unificator a ramas intacta in simbolistica natiunii americane, iar rolul lui a fost imens, pe multiple dimensiuni.

Route 66 a fost o platforma de unificare si dezvoltare a Americii.

66%. De aici pornim discutia. Ce cale deschide oare acest vot masiv, nemaiintalnit la noi de 19 ani, cu potential unificator asupra directiei dorite de societatea romaneasca, o societate devenita aproape in totalitate “albastra” la votul de duminica, si care sunt marile schimbari care urmeaza, inevitabil, in politica Romaniei?

Presedintele Iohannis isi va incepe pe 21 decembrie al doilea mandat de cinci ani, fara sa mai aiba o miza electorala personala. Va fi insa un mandat care, daca va fi unul reusit, ar putea fi consacrat in intregime schimbarilor importante, reformelor, “istoriei viitoare” a tarii, proiectelor politice mari, care lasa urme adanci, pe termen lung.

Desigur, nu unor proiecte operate de presedinte, caci acesta este lipsit de atributii si prerogative constitutionale si legislative, ci unora inspirate sau facilitate de cel ales cu 66%, a carui influenta politica ne asteptam sa se simta mai mult de acum inainte.

Istoria republicilor democratice din intreaga lume ne arata, in general, ca presedintii la al doilea mandat sunt mai vizionari si mai relaxati, mai generosi in abordari, mai concentrati pe schimbari de substanta, pe reforme profunde, mai putin pe populism, lupta politica si imagine personala.

Indiferent daca va fi un mandat reusit sau nu, iar presedintele Iohannis va parasi peste cinci ani Palatul Cotroceni in aplauzele poporului (sau cel putin ale unei majoritati substantiale), marile schimbari din politica oricum vor veni. Calea a fost deschisa. Drum de intoarcere nu mai exista.

Route 66 in Romania

In versiunea romaneasca de duminica, “Route 66” este drumul spre reunificarea interna a natiunii, spre reconectarea diasporei cu tara-mama, spre integrarea celor plecati in proiectul unei Romanii mai bune, in care unii s-ar putea chiar intoarce sau dezvolta afaceri, este traseul spre consolidarea Romaniei Europene.

Aceasta perspectiva pe termen mediu si lung a devenit inevitabila. Acel tip de PSD din epoca Dragnea (cu extensia Dancila), epoca ce se incheie se pare astazi mai spre seara, nu va mai castiga niciodata alegerile in Romania

Altele sunt pericolele care ne pandesc, alte tipuri de discursuri vor aparea probabil in viitor, unele poate chiar mai agresive, mai periculoase si mai viperine, dar stilul grobian si sfidator al PSD-ului epocii Dragnea, incheiate abia prin plecarea doamnei Dancila si echipei sale din fruntea fostului prim partid al tarii, nu va mai obtine niciodata o majoritate in Romania.

Nu este insa totuna cum vom parcurge perioada urmatoare, usor sau dramatic, planificat strategic sau prin sincope si crize, calmi sau isterici, cu zambetul pe buze sau strangand din dinti.

Nu este totuna daca ne vom regasi puterea si inspiratia de a actiona ca o natiune inteligenta si creativa sau ne vom scufunda din nou in dezbinare si lupte sterile, care nu duc nicaieri, dar presara traseul cu energii irosite inutil si incrancenare.

Sansa unui relativ consens asupra directiei politice dorite de societate nu se va mai repeta curand. Daca esuam acum, in 2024 vom fi din nou foarte divizati, nu asupra candidatilor ca persoane, ci asupra directiei de urmat si proiectului de tara.

In 2000, blocarea lui Vadim Tudor a insemnat, totusi, chiar daca invingatorul de atunci nu starnea deloc pasiunea a cel putin jumatate dintre votantii sai, crearea unei oportunitati politice si strategice si deschiderea unei cai care a dus la integrarea Romaniei in NATO in 2004 si in Uniunea Europeana in 2007.

Daca ar fi fost ales Corneliu Vadim Tudor, traiectoria ar fi dus spre o catastrofa nationala si spre ramanerea tarii la portile Occidentului, intr-un scenariu in care am putea privi spre ceea ce s-a intamplat cu Serbia, Ucraina sau Republica Moldova.

Acel proiect de tara a fost insa indeplinit. El este depasit acum, ne trebuie continuarea lui cu un alt mare proiect care sa mobilizeze energia unei generatii si care ar putea fi reunificarea interna a natiunii sub exigentele unei tari europene dezvoltate si ale unui stat de drept, corect cu toti cetatenii sai, si care sa reconecteze potentialul uman urias al “diasporei” (termenul din mass-media este impropriu) cu un sentiment pozitiv fata de Romania. Deci ce urmeaza?

Ce urmeaza?

Reconfirmarea masiva a presedintelui Iohannis, prin votul a doua treimi dintre alegatorii participanti, din care jumatate au votat pozitiv (cei 3,4 milioane din primul tur) si jumatate negativ, impotriva PSD (diferenta pana la 6,5 milioane), combinat cu mobilizarea impresionanta a “diasporei”, care a adus un milion de voturi, inseamna ca deopotriva Romania dinauntru si cea dinafara au asteptari imense de la acest mandat.

Eventuala lui ratare ar fi o mare piedica pentru viitor, nu pentru presedintele Iohannis, care va avea 65 de ani in 2024, ci pentru sansa reala de schimbare oferita acum. Sa nu pierdem din vedere ca, in 2024, alegerile prezidentiale se vor suprapune din nou cu cele parlamentare, cu toate consecintele care decurg de aici.

In noiembrie 2014, victoria lui Klaus Iohannis nu a fost urmata de schimbarea majoritatii parlamentare a PSD (ba mai mult, aceasta majoritate a fost reconfirmata in decembrie 2016, pe fondul absenteismului la alegerile parlamentare), ceea ce explica declaratia recenta a presedintelui, legata de implicarea sa viitoare in asigurarea, la urmatoarele alegeri parlamentare, a unei majoritati coerente cu directia aleasa la prezidentiale.

Pare contradictoriu pentru un presedinte care se anunta, ca toti in ultimii 30 de ani, “al tuturor romanilor”, dar care, de fapt, nu este si nu poate fi “impartial” in relatia cu toate optiunile politice ale romanilor, pentru simplul motiv ca nu este rege, ci presedinte ales, deci lider politic.

Si totodata pentru ca oamenii care l-au ales nu l-au ales doar ca sa ii reprezinte simbolic, sa taie panglici, ci vor ca directia politica respectiva sa fie pusa in practica, deci implicit doresc o guvernare de acel tip.

Nu este vorba de prerogative executive directe ale presedintelui, caci stim ca nu le are, ci de autoritatea si influenta sa asupra vietii politice, pe care de fapt le asteapta cei 66% dintre romani, adica majoritatea calificata a societatii, cei care i-au conferit o legitimitate democratica atat de solida.

Si, totusi, oricat ar parea de contradictoriu, votul de duminica nu a fost esentialmente despre ce va face presedintele, ci despre partide si viata politica romaneasca. Cel mai probabil, mandatul prezidential 2019-2024 va fi asociat cu o perioada de restructurare intensa a spectrului politic si a sistemului de partide din Romania.

Romanii isi doresc o alta politica in tara lor, cu alt fel de politicieni si alt fel de partide. Paradoxal, si partidele vechi (PNL, PSD, UDMR), si partidele noi (PLUS, USR) vor trebui sa se (re) construiasca, (re) formeze, (re) ajusteze la exigentele tot mai inalte ale celor 66% alegatori, din care multi au deja experiente profesionale si de viata in tari occidentale avansate.

O parte din tentativele politice emergente, create insa de oameni aflati in politica de 30 de ani (ALDE, PMP, poate chiar Pro-Romania, plus o multime de caricaturi politice de dreapta sau de stanga), vor disparea, topindu-se in fuziuni cu partidele mari.

Singurele partide noi care vor reusi pana la urma sa se cristalizeze, nu fara posibile crize la alegerile parlamentare si mai ales la locale, sunt PLUS si USR.

PNL va fi pe scut sau sub scut, pentru ca si-a asumat un mare risc, de a prelua guvernarea cu doar 20% in Parlament, urmand sa fie criticat cu certitudine si de PSD, si de USR-PLUS.

PSD va intra in epoca Firea (vom dezvolta curand o analiza mai larga asupra implicatiilor), pentru ca domnii care se ingramadesc acolo si ale caror nume sunt vehiculate pentru conducerea colectiva sunt, de fapt, niste “necuvantatoare” incompatibile cu competitivitatea electorala si niciunul nu poate fi scos in fata.

UDMR este pe buza prapastiei privind accesul in viitorul Parlament, in conditiile in care prezenta la vot va creste de la 39% spre 50%, iar votantii lor traditionali s-au cam saturat sa voteze etnic.

S-ar putea ca nici macar voturile “obtinute” de UDMR de la oamenii sarmani din Botosani sa nu-i mai ajute sa treaca pragul de 5%.

Rejectarea pesedismului in forma lui grobiana si sfidatoare, marcata de panoplia de figuri sinistre ale acestui partid, ramane insa ideea numarul 1 a votului manios al romanilor din 24 noiembrie 2019.

Acesta este, in intelegerea mea, mesajul principal al celor 66%. Respingerea masiva a PSD echivaleaza cu respingerea vechiului mod de a face politica in Romania, adica o politica a coruptiei, clientelara, non-meritocratica si abuziva. Toate celelalte sunt mesaje secundare in raport cu acesta.

Presedintele Iohannis este dator sa proiecteze si sa ghideze calea deschisa de votul celor 66% dintre alegatori, incurajand prin atitudinea lui meritocratia, valorile europene si increderea in sansele Romaniei. Nu avem nevoie de o comisie care sa redacteze noul proiect de tara. Cei 66% ni l-au indicat deja. Proiectul unei generatii nu poate veni decat de jos in sus. Acum trebuie invitati insa oamenii cei mai bine pregatiti sa il puna in aplicare.

Vor fi oare capabili presedintele Iohannis si partidele Romaniei Europene, PNL, PLUS si USR, sa construiasca efectiv acest “Route 66” al unificarii, modernizarii si dezvoltarii natiunii noastre?

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana ( proiectul Romania Europeana ).

Sursa: Ziare.com

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of