luni, iunie 24, 2024
23.4 C
Craiova

S-a semnat acordul! Autostradă între Craiova și Filiași, drum expres până la Târgu Jiu

Între Craiova și Filiași se va circula pe autostradă, cu 130 km/h, până la Târgu Jiu urmând să se circule pe drum expres, conform Acordului de Mediu semnat, joi, de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, în prezența ministrului Mircea Fechet.

Proiectul „Autostrada Craiova-Filiași și drum expres Filiași-Târgu Jiu“, care va fi construit în județele Dolj și Gorj, cu o lungime de 110,1 km, va îmbunătăți eficiența tehnico-economică a rețelei de transport din România și va aduce îmbunătățiri importante în privința vitezei de călătorie între Craiova și Târgu Jiu, informează ANPM. Traseul va traversa teritoriul județului Dolj pe o lungime de 47,3 km și județul Gorj, pe o lungime de 62,7 km.

Astfel, autostrada Craiova – Filiași și apoi drumul expres Filiași – Târgu Jiu vor traversa teritoriile a 19 unități administrativ-teritoriale din cele două județe, respectiv: Craiova, Ghercești, Șimnicu de Sus, Ișalnița, Almăj, Coțofenii din Față, Brădești și Filiași, din Dolj, respectiv Țânțăreni, Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Bărbătești, Jupânești, Târgu Cărbunești, Scoarța, Dănești și Târgu Jiu, din Gorj.

Autostradă între Craiova și Filiași, drum expres până la Târgu Jiu. Ce presupune proiectul

„Având în vedere faptul că terenurile care vor fi traversate de noul proiect al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. fac parte din categoriile teren agricol, canale, pășune, fond forestier, ape, drumuri și căi ferate, precum și din zone de protecție a unor situri arheologice ori arii naturale de interes comunitar, cum este în zona Coridorul Jiului, a fost necesar să ne asigurăm că lucrarea nu va avea un impact negativ asupra mediului, iar pentru aceasta au fost prevăzute, în acordul care a fost semnat azi, numeroase lucrări pentru protecția mediului.

S-a semnat acordul! Autostradă între Craiova și Filiași, drum expres până la Târgu Jiu
S-a semnat acordul! Autostradă între Craiova și Filiași, drum expres până la Târgu Jiu

Pe lângă acestea, proiectul presupune realizarea terasamentului rutier, structurii rutiere, unor noduri rutiere, lucrări de artă precum poduri, viaducte și pasaje, realizarea de podețe, parcări, lucrări hidrotehnice și de preluare și evacuare a apelor pluviale, relocări de căi de transport și lucrări pentru siguranța circulației, pe o suprafață totală estimată la 1.316 hectare“, a precizat președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu va avea 110 km

La rândul său, ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat importanța realizării unor astfel de proiecte într-un timp cât mai scurt și găsirea celor mai bune soluții astfel încât beneficiile pe care aceste investiții le aduc populației și economiei, în general, să nu afecteze în mod negativ mediul. „Este necesară simplificarea unor proceduri, astfel încât să fie redus timpul necesar emiterii unor astfel de acorduri, pentru că România are nevoie de cât mai multe proiecte de infrastructură de acest fel. Este o bucurie că încheiem anul cu încă un proiect important avizat, pe lângă multe altele care au fost aprobate în ultimele luni“, a afirmat ministrul Mediului.

Primul tronson Craiova – Filiași, care este comun cu Craiova – Lugoj, va avea, așadar, profil de autostradă, iar la Filiași, sectorul Filiași – Târgu Jiu se separă în drum expres. Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu va avea o lungime de aproximativ 110 km și va fi compus din sectorul de autostradă Craiova – Filiași (47,4 km) și sectorul de drum expres Filiași – Târgu Jiu (62,6 km). Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, procedura de achiziție a lucrărilor de execuție la drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu va fi lansată la începutul anului viitor.

Citește și:

Un nou complex sportiv unicat la Craiova! Olguța vrea sală de scrimă și box de 100 de milioane de euro

(VIDEO) Se montează grinzile pe pasajul peste linia de cale ferată, la Centura Craiova Sud II

Ultimele stiri

FOTO/OLT: Tenis de masă. Trei medalii pentru sportivii CSM Slatina la Top 16

Trei din cei patru sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Slatina, participanți la competiția Top 16, care s-a desfășurat în...

Mai multe articole din aceeasi categorie